Vorbim despre acea perioadă complicată în procesul de creștere a copilului, când cel mic nu are încredere în el, se simte mereu inferior şi fără putere. În continuare vei afla ce-i de făcut în asemenea cazuri și cum pot fi gestionate corect aceste situații.
Dacă ai un copil care se subapreciază și are o percepţie negativă asupra propriei persoane, atunci...
Scoate în evidenţă calităţile sale: caracteristici ale aspectului fizic sau anuite calităţi morale. S-ar putea ca micuțul să se fi obişnuit să-şi cunoască doar defectele sau să se simtă incapabil de a reuşi datorită lipsei de încredere şi apreciere a persoanelor importante din viaţa lui. Copilul are o imagine despre sine aşa cum este văzut de către ceilalţi.
Încurajează reuşitele copilului în mod corect chiar dacă sunt minore. De exemplu: ”Astăzi ai vorbit frumos cu vânzatoarea. Bravo.” Nu exagera cu laudele şi nu generaliza. Dacă, de exemplu, a spus corect poezia la grădiniţă, îi spunem: ”Ai reuşit să reciţi foarte frumos la serbare” și nu exagerăm spunându-i ”Ești cel mai talentat copil de la grădiniţă. Vei ajunge artist!”
Fii atent la sentimentele de gelozie şi rivalitate dintre fraţi. Apreciind prea des realizările unui copil, acesta se va simţi în curând superior fratelui sau altui copil din casă. Încurajwază în mod egal realizările fiecărui copil şi subliniază faptul că fiecare este unic în felul lui, cu calităţile şi defectele sale.
Dacă se arată învins înainte de a începe ceva și nu finalizează ceea ce şi-a propus, atunci...
Asigură-l de dragostea ta şi atunci când greşeşte. Nu-l ameninţa cu retragerea iubirii şi nu-l umili atunci când a greşit. Încurajează-l să încerce realizarea unor activităţi care-i plac şi pentru care are aptitudini. Descoperă ce talente are copilul tău.
Orientează-l spre domeniile mai puţin competitive în care are şanse mai mari de reuşită. Încercând să facă ceea ce-i place, va finaliza mai uşor ceea ce a început şi se va bucura de apreciere.
Dacă greşeşte, nu-l descuraja!
Explică-i cât de importante sunt greşelile în procesul de învaţare. Părinţii au experienţa vieții și pot vedea în ansamblu situaţia. De aceea trebuie să le explice şi copiilor că o simplă greşeală nu înseamnă sfârşitul drumului.
Încurajează-i activităţile intelectuale, curiozitatea de explorare. Cu fiecare experienţă nouă copilul învaţă ceva în plus şi ştiind mai multe se va simţi în stare să rezolve mai bine ce şi-a propus. De multe ori copilul se simte nesigur şi incapabil de a finaliza o activitate pentru simplul motiv că nu are cunostinţele necesare pentru a aborda situaţia respectivă.
Chiar dacă copilul nu are încredere că va reuşi în stabilirea relaţiilor sociale (să-şi facă prieteni noi, să se integreze în grupă la grădiniţă) totuşi, părinţii, nu trebuie să se descurajeze şi să-l ţină pe copil departe de semenii săi.
Sursa