Aducerea pe lume a unui copil reprezintă un eveniment unic, presărat cu o mulțime de emoții pozitive și negative deopotrivă. Deși adesea proaspetele mămici sunt extrem de împlinite după ce nasc, schimbările hormonale aduc și o mulțime de suprize neplăcute, printre care și depresia postnatală.
În urma unor cercetări, specialiștii de la University of Kent au ajuns la concluzica că mamele de băieți sunt de două ori mai predispuse la depresia postanatală decât mamele de fete.
De ce mamele de băieți au șanse mai mare să se confrunte cu depresia postnatală?
Femeile care nasc băieți au cu 79% mai multe șanse să fie diagnosticate cu depresie postnatală și motivul nu are nicio legăturp cu preferințele mamei pentru celălalt sex.
Potrivit specialiștilor, în organismul femeilor care nasc băieți apare o dereglare a sistemului imunitar, iar aceasta modifică echilibrul chimic la nivelul creierului.
Cu depresia postnatală se pot confrunta și femeile care au avut complicații în timpul sarcinii. Inflamațiile existente în organism dau naștere simptomelor depresive, astfel fiind explicate stările de tristețe, anxietate sau nervozitate.
Depresia postnatală apare la una din 10 femei după ce nasc, și se manifestă prin stări de tristețe, oboseală și dificultăți în a se conecta cu bebelușul.
„Depresia postnatală este o afecțiune care poate fi evitată. S-a demonstrat că oferirea unui sprijin suplimentar femeilor care prezintă riscul de a dezvolta boala poate duce la o scădere a numărului persoanelor afectate. Descoperirea care arată că nașterea unui băiețel sau complicațiile pot crește riscul unei femei de a dezvolta depresia postnatală îi ajută pe medici să identifice femeile care au nevoie de sprijin suplimentar, iar acestea să îl primească în primele săptămâni sau luni.”, a spus Sarah Johns, medicul care a condus cercetarea, potrivit dailymail.co.uk.