Diminutivele pot fi dăunătoare pentru dezvoltarea copilului

”Ursuleț”, ”păpușică”, ”bombonică”... sunt doar câteva dintre diminutivele populare în rândul părinților. Este oare bine să alintăm în acest fel copiii sau să dăm denumiri greșite și schimbate obiectelor din jur? Găsim un răspuns în continuare.

Părinţii consideră că bebeluşul lor este atât de dulce şi de scump încât diminutivele sau orice alt apelativ sunt mai bune decât propriul nume. Un astfel de limbaj, repetat în mod continuu, poate avea un impact negativ asupra dezvoltării copilului, ne atrage atenţia Robin Burkholz, logoped în Westlake Village, California, SUA. Desigur, copilul are nevoie să se simtă iubit, răsfăţat şi înconjurat de iubire, iar cuvintele calde şi tonul vocii favorizează acest lucru. Trebuie să înţelegem că un bebeluş de numai câteva săptămâni, care este ţinta limbajului nostru afectiv, poate avea mai târziu mici probleme lingvistice.

Diminutivele şi apelativele drăgălaşe pot duce la probleme de limbaj

Copiii încep să dobândească abilităţi lingvistice încă din perioada prenatală. Ei sunt obişnuiţi cu melodia limbajului, cu felul în care el sună şi cu accentul. În cele din urmă disting sunetele cuvintelor şi încep să înţeleagă ceea ce reprezintă ele de fapt. Atunci când un copil nu este înconjurat de sunetul corect al unui cuvânt, el îl învaţă într-o manieră deformată, ceea ce este complet inutil pentru viitoarea dezvoltare a comunicării.

Intonaţia nenaturală, pe care o folosim în comunicarea cu copilul, de la naştere, poate face dificilă, pentru cel mic, înţelegerea altor persoane. De asemenea, poate cauza probleme în transmiterea mesajelor vocale. Trebuie să ne amintim că accentul şi intonaţia corespunzătoare afectează în mod semnificativ întregul sens al mesajului.

Limbajul afectiv şi comunicarea într-o manieră dulce şi mereu jovială, mai ales cu un copil de 2-3 ani, îi poate întârzia acestuia asimilarea informaţiilor.

Corectaţi denumirea greşită a obiectelor!

O altă problemă a copiilor cu limbaj defectuos este denumirea greşită a obiectelor din jur. Este ca şi cum am învăţa un copil o limbă străină, cunoscută doar de cei din familie. Un copil care are propriul său cod de comunicare nu va fi capabil să comunice cu colegii şi oamenii din afara mediului imediat. Acest lucru poate fi pentru cel mic şi o sursă de frustrare, când va descoperi că nu este înţeles de alte persoane. În această situaţie, când va ajunge la grădiniţă, copilul va trebui să dobândească vocabularul elementar, în timp ce colegii săi şi-l vor îmbunătăţi doar.

Limbajul afectiv este întotdeauna dăunător?

Nu, bineînţeles că nu. Nu trebuie să ne gândim acum că orice diminutiv sau apelativ drăgălaş este sursa imediată a problemelor de dezvoltare ale copiilor noştri. Trebuie să ne amintim, totuşi, că nu ar trebui să exagerăm cu un astfel de comportament. Copilul trebuie să ştie de la început sunetul propriu-zis şi sensul cuvintelor limbii materne. Şi bineînţeles că trebuie să ne rezervăm şi momente de drăgălăşenie în relaţiile noastre cu copiii.

Sursa