Andra Măruță este una dintre cele mai îndrăgite artiste din România. Cu toate acestea, sunt detalii pe care fanii ei nu le cunosc până acum, spre exemplu ce studii are. După aproximativ două decenii de când s-a lansat în muzică, interpreta reușește să transforme fiecare melodie pop ori R&B într-un hit, versurile ajung direct la inimile oamenilor, așa că Andra își mulțumește publicul de fiecare dată.
Cântăreața este prezentă atât pe scenele muzicii din țară, cele din străinătate, cât și pe platourile de filmare, la „Românii au talent” și „Vocea României”, emisiuni în cadrul cărora este jurat. Artista își onorează toate concertele, dar are și doi copii mici și un soț, astfel că timpul liber lipsește cu desăvârșire, motiv pentru care fanii s-au întrebat dacă a avut timp măcar de studii.
Andra Măruță a absolvit Facultatea de Pedagogie Muzicală din cadrul Universității Spiru Haret, iar în cadrul unui interviu a dezvăluit că își dorește să devină cândva profesoară de muzică și să învețe copiii din noua generație tainele frumoasei arte.
„Acum am posibilitatea ca, într-o zi, să mă pot dedica și laturii pedagogice. Știu că acest moment va veni și mă gândesc cu bucurie la viitorii mei elevi, cărora vreau să le transmit pasiunea mea pentru muzică”, a declarat artista, în urmă cu ceva vreme.