Prințul Harry și Meghan Markle și-au lansat un cont oficial pe Instagram

-
//
03.04.2019

Prinţul Harry şi soţia lui, Meghan, şi-au lansat marţi un cont oficial pe reţeaua de socializare Instagram - @sussexroyal. Acest lucru face parte din demersul lor de a-şi crea o identitate mediatică proprie cu puţin timp înainte de nașterea primului lor copil, în această primăvară.

Cuplul princiar britanic distribuia, până acum, fotografii pe pagina de administrată de Palatul Kensington, unde sunt publicate şi imagini de la activităţile desfăşurate de fratele mai mare al lui Harry, prinţul William, şi de familia acestuia.

Luna trecută, ducele şi ducesa de Sussex, titulatura oficială a cuplului Harry - Meghan Markle, au anunţat că se vor muta din reşedinţa lor din Londra la Frogmore Cottage, pe domeniul Windsor, la vest de Capitala britanică, şi că îşi vor angaja o nouă echipă de comunicare.

„Bine aţi venit pe pagina noastră oficială de Instagram; suntem nerăbdători să împărtăşim cu voi activităţile care ne plac, cauzele pe care le sprijinim, anunţurile importante şi şansa de a aduce în prim-plan subiecte importante”, se afirmă în primul mesaj publicat de cuplul princiar britanic pe noul cont de Instagram.

Sursa