Scandal la grădiniţa numărul 177 din sectorul Ciocana al Capitalei. Cele două educatoare de la singura grupă rusă, unde sunt 31 de copii, au demisionat după ce unii părinţi s-au plâns de activitatea acestora. Ceilalți părinți au venit la grădiniţă să le ceară socoteală mamelor nemulţumite, dar şi pentru a căuta o soluţie pentru copii.
Conflictul durează de mai bine de jumătate de an: unii părinţi critică educatoarele, alţii le ţin partea.
„Noi suntem mulţumiţi de educatoare, ele sunt adecvate. Grupul de părinţi care vrea să concedieze educatoarele i-a influenţat pe copii ca aceştia să facă dezordine în grupă”, a spus Eduard Timuș, părinte.
Pe de altă parte, cei patru părinţi nemulţumiţi susţin că micuţii lor ar fi fost bătuţi periodic.
„Educatoarele bat copii, iată care e situaţia. - Aveţi dovezi? - Da, dar o să le prezentăm Ministerului Educaţiei. - Dar ce făceau? - Ei îşi băteau joc de copii, aveau vânătăi, avem înregistrări audio”, a spus Roman Cucu, părinte.
Până la găsirea unei soluţii, copiii din grupă vor sta acasă. Directoarea grădiniţei spune că analizează dosarele unor candidaţi pentru a suplini funcţiile vacante de educator.
„Noi suntem acum în derularea unei anchete de serviciu şi o să vedem care o să fie rezultatele. Direcţia Generală este informată. Educatorii, de când s-a început conflictul, au fost monitorizaţi sever, noi nu am avut încălcări”, a menționat Lucia Cazacu, directoarea grădiniţei 177.
Responsabilii Direcţiei educaţie a Primăriei susţin că nu cunosc cazul.
Sursa: publika.md