mamaplus

Cât de util este să îi vorbești bebelușului. Sfatul specialiștilor

-
//
28.03.2019

Până să înceapă să vorbească, bebelușii scot sunete care par fară sens. Specialiștii îndeamnă ca mămicile să vorbească copilului normal și cât mai mult cu putință. 

mamaplus

Comunicarea joacă de fapt un rol foarte important în dezvoltarea limbajului în primii doi ani de viață ai copilului.

Vorbitul cu cel mic implica multe lucruri, printre care:

Semnale sonore. Bebelușii manifesta adesea o ascultare mai atenta că răspuns la anumite sunete. Nou-născutul recunoaște vocea mamei încă din primele ore după naștere, iar aceasta conexiune poate fi rezultatul amintirilor formate în uter după dezvoltarea sistemului auditiv. De asemenea, copiii manifesta o atenție sporita la vocea grava și la rostirea mai lenta a cuvintelor.

Expresii faciale. Acestea le oferă copiilor contextul comunicativ al cuvintelor pe care le aud.

Gesturi. Acest lucru se refera la mișcările pe care le faci marcând, spre exemplu, un obiect cu degetul pentru a-i îndreptă copilului atenția către acesta și a-l face să înțeleagă că acela face subiectul conversației.

Folosite împreună, aceste elemente oferă un context bun pentru dezvoltarea limbajului. Cercetătorii au constatat că micuții cărora părinții le-au vorbit direct, unu la unu, au abilitați lingvistice mai mari în copilărie.

mamaplus

Cum exersezi vorbitul cu cel mic

În primul rand este foarte important tonul pe care îl folosești și faptul că micuțul te vede pronunțând cuvinte în adresarea directa pe care i-o faci. E important, cum spuneam, să iți însoțești cuvintele de gesturi și de mimica pentru că cel mic să poată face asocieri.

Vorbitul stâlcit îi vă crea copilului confuzie și riscul este să îl înveți să pronunțe prost, ulterior fiind mai dificil să îi corectezi aceste deficiente. Și conținutul “discursului” folosit contează, dar, culmea, nu în egala măsură cu mimica și gestica.

Atunci când vorbești cu copilul, acesta ar trebui să se afle într-o poziție confortabila în care să vă puteți uita cu ușurință unul la altul.

Începe prin a-i spune tot ceea ce știi că îi captează atenția. Spre exemplu: "Cum se simte "numele bebelușului"   astăzi?" Sau, daca este ora mesei, "Este timpul pentru că "numele bebelușului" să mănânce. Iți este foame?" Cel mai bine este să folosești cuvinte care descriu ceea ce faci împreună cu copilul tău.

Vorbește încet, în șoaptă, apoi pronunță apăsat unele cuvinte. De exemplu, "Numele bebelușului"  este atât de drăgălaș!"

Când mai creste și începe să își dezvolte vocabularul, sau cel puțin înțelegerea sensului cuvintelor, în jurul vârstei de 2 ani, gestica sau vocea apăsată nu mai sunt atât de necesare.