Praznicul Întâmpinării Domnului, sărbătorit astăzi, 15 februarie

-
//
15.02.2019

Praznicul Întâmpinării Domnului, sărbătorit la 2/15 februarie, ne face părtaşii acelui eveniment biblic despre care Sfântul Evanghelist Luca ne relatează că după Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos, trecând patruzeci de zile şi împlinindu-se vremea, Preabinecuvântata Maică a lui Dumnezeu plecând din Betleem împreună cu dreptul Iosif a venit la Templul din Ierusalim pentru a împlini Legea.

Aici dumnezeiescul Prunc a fost întâmpinat şi ţinut în braţe de credinciosul şi dreptul bătrân Simeon, care, ca un reprezentant al întregii creaţii, cere eliberarea, pentru că se simte împlinit de întâlnirea cu Hristos, pentru că a găsit odihna în Dumnezeu.

Astăzi, de praznicul Întâmpinării Domnului, Mântuitorul Iisus Hristos este vestit în templul din Ierusalim ca Mesia, Fiul lui Dumnezeu, Cel mult-aşteptat. Întâlnirea dintre Mântuitorul, „Prunc tânăr“, şi Simeon „cel drept şi temător de Dumnezeu“ devine practic o întâlnire dintre Legea Noului Testament şi Legea Vechiului Testament.

Asemenea Praznicelor Împărăteşti, sărbătoarea Întâmpinării Domnului ne aşază într-o întâlnire directă, plină de bucurie, cu Hristos şi cu persoanele sfinte prin care are loc evenimentul mântuitor, dar ne şi invită la o aşezare într-o pregătire continuă şi credincioasă, fidelă, după modelul bătrânului Simeon, care după purtarea necondiţionată a greutăţii mulţimii anilor vieţii sale a fost învrednicit să vadă mântuirea.

Sursa: bisericasfintiitreiierarhi.md