Femeile care doresc să devină mame, trebuie să se gândească la asta până la 35 de ani. Această recomandare a fost sugerată de către experții care au participat la Festivalul britanic de ştiinţă care a avut loc în Newcastle.
În pofida procedurilor medicale avansate, care permit femeilor să devină mame chiar și după 40 de ani, expertii spun că vârsta biologică a femeilor nu sa schimbat prea mult. Potrivit lor, şi conform rapoartelor Top Sante, femeile ar trebui să aibă un copil până la vârsta de 35 de ani.
După 30 de ani fertilitatea femeilor începe să scadă, iar în rezultat "95% dintre femeile cu vârsta de 35 ani de ani, chiar dacă fac sex neprotejat, reuşesc să conceapă un copil, abia după trei ani de încercări. Agentia britanică pentru Protectia Sanatatii a anuntat ca in randul femeilor de 38 de ani, acest procent scade la 75%.
Un studiu recent realizat de cercetăorii de la Universitatea din Edinburgh, a constatat că "rezerva de ovule" pe care o femeie o are de la naștere, scade mult mai rapid decat se credea anterior. Astfel o femeie de 30 de ani, nu are mai mult de 12% din ovule iar până la 40 de ani, acest număr se reduce la 3%.
Expertii reamintesc că șansele de succes a fertilizării in vitro (FIV) scad şi ele după 35 de ani. Mai mult decât atât, după această vârstă probabilitatea de avort spontan este mai mare.