7 cauze să nu loviţi copilul, doar 3 interdicţii şi nici un fel de pedepse

Educaţia copiilor este, pentru mulţi dintre noi, un fel de luptă: părinţii interzic, iar copilul încearcă din toate puterile să distrugă graniţele stabilite. Dar totul poate fi şi altfel: dacă există puţine interdicţii, iar părinţii sunt siguri de ei şi se ţin în mâinii. Şi, desigur, nu folosesc pedepsele fizice.

Trei interdicţii pentru copil sunt suficiente

Limitările îi oferă copilului senzaţia de previzibil şi îi reduc din anxietate. Cel mai principal este să ştim CE interzicem şi CUM o facem.

Restricţiile impuse trebuie să îi asigure copilului suficient spaţiu pentru experimentare şi greşeli şi nu trebuie să reducă semnificativ libertatea copilului. Cel mai bine funcţionează abordarea a trei tipuri de limite:

• interdicţia agresiunii;
• interdicţia ce se extinde asupra a ceea ce pune în pericol nemijlocit viaţa şi sănătatea copilului;
• limitele legate de dezvoltarea răbdării la copil.

Interdicţia agresiunii înseamnă că în casă sunt interzise bătăile, muşcăturile, ciupiturile, tachinările, poreclele şi injuriile.

Interdicţia comportamentului nesigur este, uneori, în dezacord cu principiul experimentării şi riscul de a încerca ceva nou. Aplicaţi-o cu atenţie şi ţineţi cont de cuvintele „nemijlocit” şi „direct”. Dacă micuţul a urcat pe leagăn, riscul pentru sănătatea şi viaţa lui a crescut, desigur, dar el este destul de acceptabil, mai ales că sunteţi alături şi îl puteţi supraveghea. Atunci când copilul duce la guriţă diferite jucării, riscul infecţiilor intestinale creşte de multe ori, însă, dacă impuneţi limite stricte, îi puteţi afecta dezvoltarea psihică şi a sistemului imunitar.

Regulile legate de dezvoltarea răbdării, de exemplu „Întâi lecţiile, apoi distracţiile”, este o bună metodă de a învăţa copilului de a face întâi ceea ce trebuie, apoi ceea ce vrea. Este cheia maturităţii psihologice şi a autocontrolului: rezistenţa la disconfort şi impulsurile de moment faţă de diverse tentaţii dăunătoare, de exemplu, sănătăţii (fumat, alcool, droguri etc.) şi altor interese pe termen lung ale omului.

Astfel de interdicţii ca: „Nu se poate să atingi vaza” sau „Nu se poate să mergi prin băltoace” pot fi evitate în general, prin ascunderea vaselor în locuri inaccesibile şi cumpărarea unor cizme şi pantaloni impermeabili.

Cum să apărăm graniţele şi să impunem interdicţiile

Limitările trebuie impuse prieteneşte, cu consecvenţă şi argumentat. Copilul le va testa în mod obligatoriu. Fiţi gata pentru aceasta şi comportaţi-vă calm şi cu încredere.

Dacă micuţul încearcă să iasă în drum, îl puteţi lua în braţe şi duce acasă sau în maşină, chiar dacă acesta face istericale, dar să vă comportaţi calm, fără ţipete şi lovituri. Repetaţi o singură frază: „Nu se poate să fugi de lângă mama”, în loc de „Ai s-o primeşti acasă”. Copilul nu o face din răutate, ci doar pentru a vă testa. Reacţionaţi cu zâmbet înţelept pe buze.

Insistaţi asupra interdicţiilor la fiecare încercare de a le încălca. În cazul în care copilul este mic (are mai puţin de 3-4 ani), cea mai bună metodă de protejare a graniţelor permise este distragerea atenţiei. Transferaţi atenţia micuţului asupra maşinii de pompieri care trece pe alături, îngheţatei sau a desenelor animate.

7 cauze să nu batem şi să nu lovim copiii

Dacă, fiind nervoşi sau iritaţi, vă veţi aminti măcar câteva dintre cele şapte argumente de mai jos, copilul dumneavoastră va avea cu mult mai multe şanse să crească echilibrat emoţional, curajos, sigur de sine şi fericit.

1. Există metode mai eficiente de a influenţa asupra comportamentului copilului, fără efecte adverse grave. În 95% dintre cazul că lovitura peste fund nu a fost altceva decât o manifestare a furiei şi nu l-a învăţat nimic pe copil

2. Copilul, după cum se ştie, se educă pe exemplul personal. Obiceiul de a soluţiona conflictele prin forţă, după cum o făceau părinţii, poate avea repercusiuni în viaţa adultă. Învăţaţi copiii să se înţeleagă, să comunice (prin exemplu personal) – aceasta este deprinderea principală pe care le-o puteţi dezvolta.

3. Loviturile şi pedepsele fizice educă teama, iar frica duce la lipsă de iniţiativă şi falsitate.

4. Agresivitatea adulţilor distruge încrederea, prin urmare, principalul mijloc de influenţă asupra copilului, puterea reală, în special atunci când el creşte, iar „bâta” nu mai funcţionează.

5. Impunerea forţată dezvoltă relaţii de tipul „şef-subordonat” (în varianta lor cea mai rea). Şeful nu este demn de empatie şi milă, iar la copil nu se dezvoltă sentimentele de bunătate şi atenţie faţă de cel e alături (calităţi fără de care omul nu poate fi fericit în familie).

6. În timpul acceselor de furie este greu să ne dozăm forţele, iar copiii ajung deseori în spital; există şi cazuri cu consecinţe mortale.

7. Pedepsele fizice şi loviturile afectează sentimentul de siguranţă şi aşa-numitele hotare ale corpului, ceea ce are multe efecte negative, inclusiv disfuncţii sexuale şi aşa-numita anxietate difuză (deseori omul este neliniştit fără motive vizibile).

2 exerciţii pentru controlul furiei

Dacă nu ştiţi să vă controlaţi furia, vă puteţi învăţa. Folosiţi, de exemplu, metodele „1–3–10” sau „ACB”.

Metoda „1—3—10”. Când simţiţi că vă enervaţi, aplicaţi această tehnică simplă:

1 — spuneţi-vă o dată „Voi face faţă” sau „Sunt calmă şi voi reuşi”;

3 — apoi inspiraţi de 3 ori adânc (număraţi până la 5, inspiraţi, număraţi iarăşi până la 5, expiraţi încet);

10 — apoi număraţi până la 10.

Utilizarea tehnicii „1—3—10” necesită formarea unei noi abilităţi, iar pentru aceasta este nevoie să repetaţi de multe ori, să practicaţi. Aşa că nu vă descurajaţi dacă nu reuşiţi din prima. Continuaţi să vă antrenaţi şi stimulaţi-vă pentru orice progres. Iar dacă vreţi mai mult, încercaţi metoda „ACB”.

Metoda „АСВ”. În fiecare dimineaţă şi seară, la o anumită oră (preferabil imediat după ce v-aţi trezit şi înainte de somn), aşezaţi-vă pe un scaun, singur/ă în cameră, închideţi ochii şi rememoraţi unul dintre ultimele accese. Cu singura deosebire că sunteţi liniştiţi, respiraţi calm, zâmbiţi şi vă spuneţi: „Voi face faţă situaţiei”.

Iar acum principalul – focusaţi-vă atenţia pe sentimentele copilului, pe cât de mult îl iubiţi, cât de mult are nevoie de susţinerea şi atenţia dumneavoastră, chiar dacă nu se

comportă aşa cum aţi vrea. Imaginaţi-vă în continuare că începeţi comunicarea cu fraza: „Hai să faceţi aşa şi aşa”. Aceasta vă va permite să nu criticaţi copilul şi va crea o atmosferă pozitivă de concentrare a atenţie asupra soluţiei, şi nu a problemei. „Hai…” este o chemare magică, o invitaţie spre acţiune, care blochează aprecierea negativă a omului.

Acest exerciţii vă va lua câte 5 minute de 2 ori pe zi. Însă majoritatea oamenilor nu găsesc, din varii motive, 10 minute pe zi pentru a-şi îmbunătăţi calitatea vieţii. Decizia vă aparţine.

Din cartea „100 de sfaturi ale Doctorului Tată sau cum să educi un copil fericit”

Sursa