Calculul sarcinii
20.05.2020
Data estimativă a nașterii
300
Zile au rămas până la naștere

Descriere săptămâna 6

Felicitări, în cea de-a 6-a săptămână de sarcină, bebelușul se dezvoltă considerabil. Încet-încet, acesta va începe să semene cu un pui de om.

Cum se dezvoltă bebelușul?

Minunea se dezvoltă văzând cu ochii, iar în această săptămână i se formează urechile, ochii și nările și încep să i se dezvolte mânuțele și piciorușele, care arată ca niște mugurași. Inima lui începe să bată de 100-160 de ori pe minut, aproape de două ori mai repede decât a unui adult. De asemenea, sângele începe să circule, intestinele se dezvoltă, iar în curând i se vor forma plămânii.

Ce se întâmplă în corpul femeii?

Schimbările de dispoziție sunt la ordinea zilei, ba ești în culmea fericirii, ba foarte tristă. Dacă ai grețuri, îți menții kilogramele sau chiar slăbești, iar dacă te numeri printre norocoasele care n-au parte de aceste simptome, te-ai putea trezi cu câteva kilograme în plus. În primul trimestru de sarcină, este normal să adaugi minim 2 kg, așa că nu te îngrijora. Deoarece uterul își mărește dimensiunile în od constant, vei observa că ți se va îngroșa talia.

Sfaturi utile:

În această perioadă, grețurile îți pot da adevărate bătăi de cap. Pentru a reduce simptomele, încearcă următoarele:

  1. Consumă mâncare mai puțin și mai des, alege gustări care nu îți provoacă greață.
  2. Mănâncă o brioșă înainte să te ridici din pat dimineața.
  3. Evită mâncărurile grase și uleioase, optează pentru cereale și pâine prăjită.
  4. Bea multă apă, în special atunci când grețurile duc la vărsături. Este important să te menții hidratată.

Alte sfaturi:

  • Nu asculta recomandările bunicilor, care te îndeamnă să mănânci pentru doi. În această perioadă, fătul are nevoie de doar 30 de grame de hrană pentru a se dezvolta optim.
     
  • Consumă fructe, legume și carne - sursa principală de proteine.
     
  • Continuă să faci sport, pentru a te simți în formă. Întrerupe activitatea fizică doar dacă aceasta este recomandarea medicului.
     
  • Relaxează-te, păstrează-ți calmul și nu te stresa! Până la urmă, aceasta este cea mai frumoasă perioadă din viața ta!

Analize și investigații:

  • Hemoleucograma;
  • Glicemie, acid uric, uree, creatinină, transaminaze;
  • Determinarea grupului de sânge și a Rh-ului;
  • Sumar de urină și urocultură;
  • Secreție vaginală și examen Babeș-Papanicolau;
  • Electroliții, calcemia, TSH, electroforeza, hemoglobina;
  • Markeri ai infecțiilor: AgHBs, Anticorpi anti-HCV, VDRL, HIV.

Dacă tot mergi la medic, profită și discută pe-ndelete cu el. Notează-ți din timp întrebările pe care le ai în minte, pentru a nu omite niciun detaliu.

...