Calculul sarcinii
20.05.2020
Data estimativă a nașterii
300
Zile au rămas până la naștere

Descriere săptămâna 18

Deja simți mai bine mișcările fătului, care își petrece majoritatea timpului flexându-și brațele și picioarele.

Cum se dezvoltă bebelușul?

  • Urechile sunt la locul lor, vasele de sânge sunt încă vizibile prin piele, iar în jurul nervilor apare un strat subțire de mielină, o substanță protectoare care acoperă măduva spinării.
  • Dacă ai fetiță, uterul și trompele uterine sunt formate și se află la locul lor. Dacă e băiețel, organele genitale sunt vizibile acum.
  • Pe lângă vocea ta, bebelușul îți poate auzi bătăile inimii, mișcările aerului prin intestine sau chiar sângele care circulă prin cordonul ombilical. El se poate speria și mișca brusc la auzul zgomotelor puternice.

Ce se întâmplă în corpul femeii?

Uterul tău este cât un pepene galben. Ai luat în greutate între 2 și 6 kilograme, un lucru normal în săptămâna a 18-a de sarcină. Pentru că ai tensiunea arterial mai scăzută în acest trimestru de sarcină, nu te ridica repede dacă stai întinsă, pentru că te poate lua amețeala. Dacă până acum dormeai pe spate, acum ar fi de dorit să-ți schimbi poziția pe o parte. Stând pe spate, uterul poate presa pe arterele importante, ceea ce duce la un flux redus de sânge către bebeluș.

Simptome:

  • Edeme la nivelul picioarelor și a mâinilor
  • Constipație și urinare frecventă
  • Sângerări gingivale și nazale
  • Coșmaruri în timpul nopții

Sfaturi utile:

  • În această săptămână au început să apară arsurile în stomac, iar singura soluție pentru a le calma este alimentația sănătoasă.
  • Consumă multe fructe și lichide pentru a avea o sarcină sănătoasă, un bebeluș sănătos, dar și o recuperare rapidă după naștere.
  • Evită alimentele condimentate, fă mișcare și, dacă te întrebi câtă sare poți consuma în sarcină, să știi că ai voie doar 6 grame zilnic.
  • Tot acum este momentul să te documentezi despre cursurile prenatale atât pentru tine, cât și pentru tatăl bebelușului. Acestea vă pot ajuta pentru perioada de travaliu și naștere.
  • Folosește creme hidratante sau uleiuri contra vergeturilor pentru coapse, abdomen și sâni.
  • Dacă vrei să-ți vopsești părul, deja o poți face, însă este recomandat să folosești vopseaua vegetală.
  • Acordă o importanță sporită igienei orale.
  • Renunță sau micșorează doza zilnică de cofeină, care se regăsesc în cafea, ceai, băuturi răcoritoare și ciocolată.
  • Renunță la îndulcitorii artificiali, care ar putea declanșa o naștere prematură.

Teste recomandate în a 18-a săptămână de sarcină:

Dacă încă nu ai făcut ecografia din cel de-al doilea trimestru, acum este timpul. Ia-ți partenerul cu tine sau roagă medicul să-ți facă o poză din burtică, pentru a-l emoționa pe tatăl bebelușului, dar și pentru a avea o amintire plăcută pentru tot restul vieții.

Ți se poate recomanda un screening de markeri multipli sau așa numitul Triplul Test (un test de sânge efectuat între 15 și 20 de săptămâni, care va poate oferi informații despre riscul că bebelușul să aibă anumite probleme cromozomiale sau alte malformații congenitale).

Analize de urină și de sânge, pentru a detecta eventuale semne de preeclampsie, infecții ale tractului urinar și alte boli.

...