mamaplus

Veste bună pentru beneficiarii programului „Prima Casă”. Ar putea primi compensații

-
//
12.01.2023

Dacă în 2021 două mii de moldoveni și-au cumpărat o locuință prin intermediul programului guvernamental Prima casă, anul trecut numărul solicitărilor s-a redus de cinci ori. Iar cei care au contractat deja creditul, spun că sunt împovărați de dobândă, care practic s-a dublat. De cealaltă parte, autoritățile promit compensații. Potrivit ministrului Finanțelor, acestea vor acoperi integral creșterea dobânzii pe semestrul actual și 50% din cel precedent.

Beneficiarii programului se plâng că acum sunt nevoiți să achite rate uriașe, față de perioada când au contractat creditul. Astfel, pentru a putea plăti dobânda creditelor, mulți au fost nevoiți să plece peste hotare sau să caute urgent alte surse de venit. 

Ministrul Finanțelor anunță că săptămâna viitoare urmează să fie aprobată o hotărâre de Guvern, care va stabili modul de acordare a compensațiilor pentru cei cu credite parțial garantate de stat.

„Va acoperi integral creșterea dobânzii pe acest semestru, cele două puncte procentuale și 50% din ceea precedentă. Cu alte cuvinte beneficiarii practic vor rămâne la același nivel de dobândă care a fost în anul precedent. Creșterea dobânzii pentru anul 2023, de două puncte procentuale aproximativ va fi compensată integral”.

Programul de stat „Prima Casă” a fost lansat în martie 2018. Creditele ipotecare sunt acordate prin intermediul a șase bănci comerciale, iar până în prezent au fost procurate peste opt mii de locuințe.