Cea mai mare dioramă feroviară din Chișinău și-a deschis larg ușile pentru vizitatori. Trenuri, poduri, clădiri și munți acoperiți de copaci, toate în miniatură, se întind pe o suprafață de 70 de metri pătrați.
Autoarea proiectului spune că a investit zeci de mii de euro în realizarea acestei diorame feroviare. Miniatura se află pe stradă Vadul lui Vodă din Capitală.
„La prima vedere pare a fi o zonă muntoasă din Transilvania. În realitate este o miniatură, care a fost creată de un grup de persoane timp de cinci ani.”
Trenurile traversează tunelurile de sub munții în miniatură, iar la stații – oamenii, și ei în miniatură, așteaptă cu geamantanele în mână. Fiecare colț din dioramă este o poveste aparte. Autoarea spune că proiectul a prins viaţă dintr-o pasiune.
„În Europa, oamenii se relaxează admirând o dioramă. Acesta a fost scopul, ca omul să vină să vadă ceva frumos, să se relaxeze. Este exact ca la o expoziție de pictură. Pe tot perimetrul dioramei pot viziona trenulețele, le auziți și acum, sunt spectaculoase,” susține Ana Pereu, autoarea proiectului.
Șase tineri din Chișinău au muncit la realizarea acestei diorame feroviare cot la cot cu autoarea proiectului și un inginer. Tinerii nu au studii în acest domeniu, ci au învățat… din mers. Aceștia spun că s-au inspirat din tutorialele de pe internet.
Diorama poate fi vizitată de luni până sîmbătă, între orele 11.00 și 21.00 și duminica, între orele 09.00 și 21.00. Intrarea costă 60 de lei pentru o persoană. Copiii până la 3 ani intră gratuit.
Adresa: str. Vadul lui Voda 21/1, et.2 (orientativ, lângă benzinăria Vento)
Sursa: tv8.md