mamaplus

Un liceu și-a sistat activitatea după ce opt profesori s-au infectat cu COVID-19

-
//
22.09.2020

Un liceu din orașul Drochia își sistează activitatea din cauza depistării mai multor cazuri de COVID-19 în rândul personalului didactic. Este vorba mai exact de 8 profesori care au contractat virusul de tip nou. Anunțul a fost făcut de președintele raionului Drochia, Alexei Vasilean. Liceul va fi închis până pe 6 octombrie, timp în care va activa online.

„Cu părere de rău, suntem nevoiți să sistăm activitatea LT M. EMINESCU din or. Drochia, din data de 22.09.2020, pînă la data de 06.10.2020. În legătură cu depistarea de cazuri confirmate pozitiv cu noul virus COVID-19 în rândul cadrelor didactice (8 cazuri). Decizia dată de către Comisia raionala extraordinară de sănătate publică vine în urma demersurilor înaintate de către CSP Soroca şi Direcția Învățãmînt, tineret şi Sport (Direcția Educație). IP LT M. EMINESCU va activa în regim online, durata sistării activității instituției date poate fi revizuită în funcție de evoluția situației epidemiologice”, se arată în mesajul lui Alexei Vasilean.