mamaplus

Un copil a fost legat de un stâlp și uns cu miere pentru a atrage albinele, ca pedeapsă pentru că a furat

-
//
03.06.2021

Un bărbat din Egipt și-a pedepsit crunt copilul de șapte ani, după ce a aflat că acesta a furat. Micuțul a fost legat de un stâlp de lemn și acoperit cu miere pentru a atrage albinele și țânțarii, scrie Daily Mail. Incidentul şocant a avut loc marți, 25 mai, în regiunea egipteană Qalyubia, după ce un vecin l-a acuzat pe băiat de furt.

Într-o fotografie apărută în presa locală, micuțul Muhammad apare întins pe podea cu mâinile și picioarele legate de un stâlp de lemn, în timp ce insectele roiesc în jurul lui.

mamaplus

Copilul avea mai multe pete pe piele, semn că a fost înţepat de albine și de țânțari în repetate rânduri. Tatăl băiatului, în vârstă de 34 de ani, al cărui nume nu a fost dezvăluit, a fost arestat.

Presa locală scrie că mama lui Muhammad, în vârstă de 29 de ani, a fost îngrozită când a văzut pedeapsa fiului ei și a cerut ajutorul unei asociaţii pentru salvarea minorilor. Femeia a fost cea care a reușit să facă mai multe fotografii și să anunțe autoritățile.

Totodată, mama lui Muhammad a mărturisit că a fost bătută în repetate rânduri de soțul ei și nu a fost prima dată când acesta și-a torturat copilul. Printre altele, individul și-a lăsat fiul fără hrană pentru perioade lungi de timp.