mamaplus

Un copil din Ucraina a fost diagnosticat cu o boală dispărută în Europa acum 19 ani

-
//
11.10.2021

Ucraina a confirmat un caz de poliomielită, boală eradicată în Europa din 2002. Micuțul a fost spitalizat cu „simptome de paralizie”. Ministerul ucrainean al Sănătății a declarat că poliomielita a fost descoperită la un copil de 18 luni din Rivne Oblast, în apropiere de granița cu Belarus.

„Boala este cauzată de un derivat al tulpinii vaccinale a poliovirusului de tip 2 (Sabin 2). Părinții au refuzat în mod deliberat vaccinările din cauza convingerilor lor religioase”, se arată în declarația ministerului Sănătății de la Kiev.

Poliomielita a fost eradicată în Europa din 2002. În 2015, Ucraina a confirmat alte cazuri de poliomielită la doi copii – unul în vârstă de 10 luni, celălalt de patru ani – despre care Organizația Mondială a Sănătății a spus că a fost primul focar din Europa din ultimii cinci ani.

Poliomielita este o boală virală, extrem de contagioasă, care poate provoca paralizie, dificultăți respiratorii și în cazuri grave chiar moartea bolnavului. Copiii cu vârste mai mici de 5 ani sunt cei predispuși la a contracta aceasta boală, față de orice altă categorie de vârstă.