mamaplus

Un copil de trei ani s-a urcat la volan în mașina familiei, lovindu-și mama care se afla în spatele autoturismului

-
//
09.06.2020

Un copil de trei ani, din Târgu-Jiu, județul Gorj, s-a urcat la volan în maşina familiei, luni seara, şi a reuşit să o pornească, lovindu-și mama care se afla în spatele autoturismului. Femeia în vârstă de 36 de ani a fost transportată la spital.

„Femeia de 36 de ani, din Târgu-Jiu, a sesizat faptul că, în timp ce se afla în curtea locuinței, ar fi fost lovită de autoturismul proprietate personală, la volanul căruia se urcase fiul său, în vârstă de trei ani, care fusese lăsat nesupravegheat, pentru o scurtă perioadă de timp.

Femeia a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Surse din rândul anchetatorilor susțin că băiatul de trei ani a băgat cheile în contact, a pornit autoturismul, a demarat în marșarier și a acroșat-o pe mama lui, aflată în spatele mașinii.