mamaplus

Un copil a ajuns la spital cu conjunctivită severă, după ce educatoarea a folosit o lampă UV

-
//
05.05.2022

Mai mulți părinți susțin că educatoarele de la o grădiniță ar fi folosit lămpile UV în clasele pline cu copii. Seara, mai mulți elevi au început să se simtă rău, iar unul dintre ei chiar a ajuns la spital cu o conjuctivită severă. O comisie a Inspectoratului Şcolar a fost trimisă la grădiniță pentru anchetă. Cazul a avut loc la o grădiniță din Iaşi, România.

Din fericire, niciunul dintre copii nu mai este internat în acest moment, dar lipsesc destul de mulți din această clasă. 25 de elevi au fost la grădiniță în ziua respectivă, astăzi doar 16 au venit la unitatea de învățământ. Sunt mulți şi acasă care au nevoie de îngrijiri medicale pentru o perioadă mai lungă de timp şi nu au voie să fie supuşi la nicio sursă de lumină. Vorbim despre părinți care sunt revoltați despre situația care s-a întâmplat la grădiniță.

Potrivit acestora şi potrivit conducerii acestei grădinițe, dintr-o greşeală umană a fost pornită, acum două zile, lampa cu ultraviolete în respectiva clasă. După o scurtă perioadă de timp şi-au dat seama îngrijitorii de la grădiniță că este pornită acea lampă, însă deja fuseseră expuşi copiii. Părinții spun că pentru o perioadă mai lungă de timp, cei de la unitatea de învățământ spun că pentru 30 de minute.

Copiii au suferit arsuri la ochi și usturimi

Cert este că după ce au dormit la prânz, copiii au început să se simtă rău, prezentau pete roşii pe față, dar şi arsuri la nivelul ochilor şi usturimi. Au fost luați acasă de către părinți, iar în seara respectivă mai mulți au ajuns la spital. Unul la spitalul de copii cu o conjuctivită severă şi alții la spitalul de neurochirurgie şi trimişi acasă cu tratament. 

Potrivit unității de învățământ, părinții au cerut să nu mai fie folosită această lampă cu ultraviolete şi spun că totul a fost greşeală. Nu fusese anunțat şi Inspectoratul Şcolar Județean de această situație până în această dimineață. Au fost chemați însă părinții pentru a li se da mai multe explicații, însă nu toți sunt mulțumiți de ele şi spun că au de gând să facă o plângere la Parchet pentru vătămare corporală din culpă.