mamaplus

Un adolescent din sudul țării a murit subit pe terenul sportiv al unei școli

-
//
28.07.2021

Tragedia a avut loc marți, 26 iulie, în localitatea Kiriet-Lunga, din raionul Ceadîr-Lunga. Potrivit poliției locale, victima s-a dovedit a fi un adolescent în vârstă de 16 ani.

Minorul se afla pe terenul de joacă al școlii din localitate, când din senin i s-a făcut rău și s-a prăbușit la pământ. La fața locului a fost solicitată intervenția unei ambulanțe, însă din nefericire medicii au putut doar să constate decesul.

Cadavrul urmează a fi supus mai multor expertize de laborator pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care a survenit decesul, însă preliminar s-a stabilit că adolescentul ar fi suferit un stop cardiac.