Sănătatea dar și alimentele care o întrețin s-au scumpit cel mai mult de la începutul anului. Vorbim despre fructe, legume și asistența medicală, aceste fiind produsele și serviciile care s-au scumpit cel mai mult de la începutul anului.
Calcule făcute publice, astăzi, de Biroul Național de Statistică, arată că în 11 luni ale prețul fructelor și legumelor au crescut cu aproape 26 la sută, transmite tv8.md.
Pe locul doi în topul majorărilor au fost serviciile medicale - cu 23%. Anterior, guvernatoarea Băncii Naționale declara că presiunea majorării prețurilor pentru produsele agricole a fost alimentată de seceta din acest an.
Cât privește scumpirea serviciilor medicale, aceasta a fost una asumată de guvernare. În iunie, statul a majorat semnificativ taxele pentru consultații, investigații și tratament. În 11 luni ale anului inflația a fost de aproape șase la sută.
Potrivit Băncii Naționale, cel mai probabil, această scumpire de produse și servicii va fi valabilă pentru întreaga perioadă 2024.