mamaplus

Theo Rose, veste neașteptată din partea medicilor, înainte de a naște. Ce complicații au apărut

-
//
24.05.2023

Pentru Theo Rose și Anghel Damian a început deja numărătoarea inversă până când își vor strânge fiul în brațe. Cei doi viitori părinți sunt cu adevărat nerăbdători, ceea ce este și normal, mai ales că este primul copil. Frumoasa artistă a vorbit mult despre sarcina ei în mediul online, dezvăluind inclusiv că vrea să nască pe cale naturală. Ei bine însă, medicii au venit cu o serie de anunțuri și vești pentru ea la ultimul control. Iată ce se întâmplă cu sarcina ei! Nu, nu este motiv de îngrijorare!

mamaplus

Timpul parcă a zburat, astfel că de la stările de rău ale primului trimestru, Theo Rose a ajuns în luna a-8-a și se apropie cu pași repezi de cea mai frumoasă zi din viața ei, dar și a lui Anghel Damian. Numără zilele și orele până când o să își strângă minunea la piept, însă la ultimul control medical avut recent, medicii se pare că i-au cam dat de gândit artistei.

Nu o dată, ci de mai multe ori, a declarat în mediul online că vrea să nască natural. Ei bine, și-a învins teama prin puterea gândului și este mai pregătită ca niciodată să facă acest pas, însă medicii nu i-au dat confirmarea că poate face acest lucru. Bebelușul este lung, osos și destul de mare, astfel că pot apărea dificultăți, așa că medicul care se ocupă de sarcina ei i-a recomandat să ia în calcul și varianta nașterii prin cezariană.

„Eu m-am hotărât la naștere naturală, doar că mi s-a spus de curând că trebuie să iau în calcul și varianta de cezariană având în vedere că am un copil destul de mare. Are 3 kilograme, ideea e că e foarte osos, mi s-a explicat, problema e că e copilul lung, e gras. Este cu capul în jos, pregătit! Există și teama de naștere, de durere și în cazul nașterii naturale, și în cazul operației de cezariană, doar că sunt împăcată cu gândul că e absolut firesc să trec prin asta, dar că toate o să-mi treacă când o să-mi văd copilul.

De asemenea, după ultimul control, medicul i-a spus frumoasei artiste că bebelușul are cordonul în jurul gâtului, astfel că dacă nașterea naturală nu decurge bine, sunt nevoiți să facă totul prin cezariană. De asemenea, trebuie să vadă cum mai evoluează lucrurile până în momentul în care merge să nască, mai ales că băiețelul este deja poziționat cum trebuie, și anume cu capul în jos.

(…) Are și cordonul în jurul gâtului, eu îmi doresc să încerc, dar dacă doamna doctor ne recomandă să facem cezariană, o să facem, ca să nu punem pe nimeni în pericol', a explicat Theo Rose la un post de televiziune.

Theo Rose a spus ani la rând cât de mult iubește copiii, dar și că își dorește să fie o mamă tânără. Ei bine, marea dorință i s-a îndeplinit, astfel că din moment în moment o să își strângă minunea la piept. Frumoasa artistă a recunoscut că are mari emoții și cu siguranță o să plângă, deși ea nu este o fire emotivă. Mai mult decât atât, se teme cumva de primele zile cu micuțul Sasha, însă este un sentiment absolut normal, mai ales că este vorba despre prima sarcină.

Am emoții acum și după naștere cum o să mă descurc cu bebelușul. E o prezență nouă, dar permanentă. Abia l-am așteptat. Cred că o să plâng, sunt foarte emoționată când mă gândesc și mă bucur că am făcut copil chiar într-un moment în care îmi doream copil. Unii zic că suntem prea tinere să facem copil acum, dar eu zic că e momentul potrivit, cred că aveam nevoie de asta, de copil', a mai spus artista într-o emisiune televizată.

Ei bine, dacă numeroase mămici aleg să pregătească camera copilului și tot ceea ce este necesar încă din primele luni de sarcină, Theo Rose a ales să se concentreze pe ceea ce avea de făcut, mai ales că și-a continuat activitatea pe plan profesional până în luna a-8-a și să lase totul pe ultimele săptămâni. Zis și făcut, astfel că s-a apucat de pregătirile pentru venirea pe lume a fiului ei în urmă cu doar două săptămâni, însă este totul pus la punct.

„Astăzi încep seria de cumpărături pentru Sasha. Nu știu exact ce mă duc să cumpăr, dar cu siguranță încep cu astea: cărucior, scaun pentru mașină, scoică. Vine copilul și n-am unde să-l pun. Se uită și zice 'Eu unde stau?„’, a spus Theo Rose pe Instagram, în urmă cu câteva zile.