mamaplus

Supermodelul Gigi Hadid este însărcinată!

-
//
29.04.2020

Potrivit TMZ, surse din familia celor doi susțin că Gigi așteaptă primul copil și este în săptămâna 20 de sarcină. Gigi și iubitul ei, interpretul Zayn Malik nu au confirmat vestea, însă admiratorii cuplului au rămas cu gura căscată, afirmând că abia așteaptă să afle dacă este fetiță sau băiețel.

Săptămâna trecută, supermodelul a postat câteva imagini noi de la aniversarea sa de 25 de ani, iar în una din poze arăta complet diferit față de cum o știam anterior pe podium, iar burtica e vizibil proeminentă.

mamaplus

Vestea este cu atât mai controversată cu cât perechea formată din Gigi și Zayn a avut parte de un parcurs furtunos.

Cei doi formează un cuplu din 2015, însă au câteva despărțiri la activ – iar una dintre ele chiar l-a determinat pe Zayn să șteargă de pe contul său de Instagram fotografiile în care sunt împreună.

Cea mai recentă împăcare datează din decembrie 2019, după ce se despărțiseră oficial în martie 2018, desi unele surse susțin că a fost vorba doar de o pauză, și nu de o despărțire definitivă.

Însă iată că nu a fost deloc așa. Până în ianuarie 2019, când Zayn a împlinit 27 de ani, Gigi era alături de el, mai fericită ca niciodată. Iar acum e posibil să fie pe drum o versiune mini a lor, care cu siguranță va fi adorabilă.