mamaplus

Soția lui George Clooney este din nou însărcinată? "Sarcina a început, deja, să se vadă"

-
//
30.07.2021

La patru ani după ce actorul acum în vârstă de 60 de ani şi soția lui, de 43, au devenit părinții gemenilor Ella şi Alexander, umblă zonul că cei doi ar aştepta din nou barza. Apropiați ai soților Clooney au declarat pentru presa mondenă că George şi Amal le-au dat, deja, vestea cea mare prietenilor, pe 4 iulie, atunci când au dat o mică petrecere la vila lor italiană de pe lacul Como.

”Amal a spus că a trecut de primul trimestru. Sarcina a început, deja, să se vadă pe silueta ei, aşa că, în curând, toată lumea va şti”, a declarat o sursă pentru o publicație americană. Starul de la Hollywood şi avocata specializată în drepturile omului s-au căsătorit în anul 2014, în cadrul unei ceremonii de nuntă exclusiviste care a avut loc la Veneția.

George, un burlac convins până târziu în viața lui a declarat recent că a fost nevoie de venirea pe lume a celor doi gemeni ai lui şi-ai lui Amal pentru a-şi da seama cât de goală a fost existența lui fără copii.

E clar c-acum, când a prins gustul paternității, Clooney îşi doreşte o casă cât mai plină, cu atât mai mult cu cât dă semne c-ar putea să se retragă din lumea filmului.

mamaplus