mamaplus

S-a aflat motivul principal al divorțului actorilor Jason Momoa și Lisa Bonet

-
//
19.01.2022

Săptămâna trecută, celebrii actori de la Hollywood Jason Momoa și Lisa Bonet au anunțat că se despart după o poveste de dragoste care a ținut peste 16 ani. Vestea că Jason Momoa și Lisa Bonet nu mai formează un cuplu i-a șocat pe fanii celor doi, însă, potrivit unei surse apropiate, decizia de a divorța nu a fost luată ”peste noapte”. 

„S-au separat fiindcă aveau priorități diferite”, a declarat o sursă pentru revista People. Aceasta a explicat că în urmă cu câțiva ani, Jason se chinuia să își găsească de muncă. Acum cariera lui a explodat. Și își dorește să lucreze cât mai mult posibil. Însă se pare că acest lucru nu este valabil și pentru Lisa Bonet, care își dorește să se concentreze asupra familiei. „Lisa nu vrea să îl urmeze pe Jason în toate locurile în care acesta merge. Ea se bucură de viața ei în L.A.”, a declarat sursa, care a adăugat și faptul că distanța le-a afectat relația.

„Unora distanța le întărește căsnicia. Pentru mariajul Lisei și al lui Jason a fost un dezastru”, susțin persoane din anturajul actorilor.

Cu toate acestea, divorțul celor doi este unul amiabil, aceștia nedorindu-și ca despărțirea lor să se transforme într-un scandal mediatic.