mamaplus

Raionul din Moldova unde nu s-a înregistrat niciun caz de COVID-19 în grădinițe

-
//
13.04.2021

Niciun copil care frecventează grădinițele din raionul Ocnița nu s-a infectat de la debutul pandemiei cu noul tip de Coronavirus. Informația a fost confirmată e şeful Direcției educație Ocnița, Ion Zaharco. Potrivit lui, în acest moment două grădinițe din Ocnița activează online după ce au fost confirmate două cazuri de infecție cu noul tip de coronavirus în rândul lucrătorilor instituțiilor de învățământ timpuriu.

„Două grădinițe activează online în perioada de carantină, pentru că acolo sunt testate pozitiv într-un caz sora medicală, iar în alta bucătarul. La nivel de grădinițe nu avem probleme. Cazuri de îmbolnăvire la copiii de grădiniță nu am avut deloc. Dacă la şcoli s-au contaminat copii din clasele mari, de liceu, atunci la grădiniță nu am avut niciun caz de când ne aflăm în pandemie”, a declarat şeful Direcției educație Ocnița, Ion Zaharco.

Potrivit lui, în prezent, la nivel de raion, doi elevi şi un profesor sunt testați pozitiv la COVID-19. Funcționarul declară că situația epidemiologică în rândul copiilor în raion s-a îmbunătățit grație măsurilor luate la nivel de CNESP, dar şi la nivel de raion.

„La nivel de raion avem doar doi elevi şi un profesor confirmați pozitiv la COVID-19, comparativ cu 15 elevi şi 15 profesori la sfârşit de februarie. Modelul actual de învățământ implementat şi deciziile luate la nivel de raion, de CNESP demonstrează că lucrurile merg bine”, a mai menționat Ion Zubco.

De la începutul anului curent de studii, în vederea implementării măsurilor de stopare a răspândirii noului tip de Coronavirus în rândul copiilor din raionul Ocnița au fost alocate peste 1,2 milioane lei.   

În acest moment, potrivit ultimelor date prezentate astăzi de Ministerul Educației, Culturii şi Cercetării, 494 (39,84%) instituții de învățământ general din țară activează exclusiv online, iar 327 (26,37%) după un program cu participare fizică a elevilor claselor primare.