mamaplus

Povestea fetiței care s-a născut sub dărâmături. Mama ei a murit la scurt timp după ce a născut

-
//
08.02.2023

Un nou-născut a fost salvat de sub dărâmăturile unei case din nordul Siriei, în urma cutremurului de luni. Cordonul ombilical era încă atașat de mamă, când fetița a fost găsită, scrie CNN. Mama copilei a murit la scurt timp după ce a născut.

mamaplus

Mama fetiței a intrat în travaliu la scurt timp după dezastru și a născut înainte de a muri, a spus o rudă. Tatăl ei, cei patru frați și o mătușă au fost de asemenea uciși.

„Am auzit o voce în timp ce săpam. Am curățat praful și am găsit copilul cu cordonul ombilical (intact), așa că l-am tăiat și verișoara mea a dus-o la spital,” a povestit unchiul fetiței, Khalil al-Suwadi, pentru AFP.

Acțiunile de salvare continuă în Siria și Turcia și supraviețuitori sunt încă scoși de sub dărâmături, după cutremurele devastatoare.

Eforturile salvatorilor au fost îngreunate de vreme, drumuri blocate, infrastructura deteriorată și câteva replici violente.

Bebelușul salvat este acum tratat la un spital de copii din orașul Afrin, iar pediatrul Hani Maarouf a declarat că starea mmicuței este stabilă, dar a ajuns cu vânătăi, răni și hipotermie.

Familia locuia într-un bloc de apartamente cu cinci etaje care s-a prăbușit în urma seismului.

Sursa: digi24.ro