mamaplus

O prezentatoare TV din Moldova a anunțat în premieră că este însărcinată

-
//
11.11.2021

La cinci luni de sarcină, reportera PROTV Chișinău, Cristina Gonța a anunțat că este însărcinată și așteaptă primul copil. Vestea i-a luat prin surprindere atât pe colegii ei din televiziune cât și pe membrii familiei, pentru că Cristina a ținut secretul până în a doua jumătate a sarcinii. Viitoarea mămică și-a dorit să organizeze un eveniment special în care să facă marele anunț și să dezvăluie sexul bebelușului din burtică. Ea a visat mult să aibă o fetiță și se pare că dorința ei se va îndeplini foarte curând, mai exact în luna martie a anului viitor.

mamaplus

”A fost o perioadă mai delicată, nu fac parte din graviduțele care n-au văzut nicio schimbare. Aproape patru luni am avut toxicoză puternică, mi-a fost greu să mănânc, am avut și grețuri. În primele luni chiar am slăbit mult, de aceea medicul ginecolog mi-a zis că ar fi timpul să mănânc mai mult. Dar, acum deja totul este roz, frumos, savurez această perioadă.”, povestește viitoarea mămică.

mamaplus

Cristina spune că optează pentru un stil de viață sănătos, are o alimentație echilibrată și încearcă să-și potolească pofta de pâine care a devenit mai accentuată în timpul sarcinii.

Menționăm că Cristina Gonța este căsătorită cu Mihai Gonța din vara anului 2019.

mamaplus