mamaplus

O mamă a tras o sperietură zdravănă: „Mi-am scos fiul din mașină și am țipat după ajutor”

-
//
08.12.2021

Mama unui băiat de 9 ani care suferă de autism, a trăit cele mai dramatice momente din viața sa, iar povestea ei a ajuns pe prima pagină a tabloidelor britanice. Femeia a parcat mașina într-o benzinărie și și-a lăsat copilul preț de câteva minute singur, pe bancheta din spate. Ce a urmat apoi este cel mai îngrozitor lucru pe care îl poate trăi un părinte.

Pippa Anne-Malcolm din Kent, Anglia, și-a parcat mașina în curtea unei benzinării, a coborât de la volan și s-a îndreptat către stația peco pentru a face câteva cumpărături rapide, scrie The Sun.

În timp ce se afla în magazin, femeia a observat cum un individ deschide portiera mașinii sale și se urcă la volan. Ea a fost alertată și de țipetele copilului. Speriată, femeia a fugit într-un suflet către mașină însă, din fericire, individul a fost observat și de alți șoferi care alimentau la pompe. Ei nu au mai stat pe gânduri și l-au imobilizat pe bărbat.  

Pippa a reușit astfel să-și scoată copilul teafăr din autoturism și să-l liniștească

Între timp, martorii l-au imobilizat pe bărbat și i-au legat mâinile la spate. Ajunși la fața locului, polițiștii l-au arestat pe individ, iar acum pe numele său a fost deschis un dosar penal. Omul este acuzat că ar fi vrut să fure mașina. Din fericire, el nu i-a făcut nimic băiatului, copilul aflându-se în afara oricărui pericol. 

Povestea a ajuns la urechile jurnaliștilor, iar mama a și oferit presei câteva detalii. Ea a spus că a trăit cel mai înfricoșător moment din viața sa.

„Mi-am scos fiul din mașină și am țipat după ajutor. Copilul meu are 9 ani și suferă de autism. Acest bărbat, care s-a urcat la volanul mașinii, în momentul în care am deschis portiera să-mi scot copilul s-a uitat la mine, apoi la el dar fără să spună ceva, sau să schițeze vreun gest. Este terifiant prin ce am trecut. Nu am fost în viața mea atât de speriată.

Fiul meu este bine, din fericire. Mulțumesc tuturor celor care ne-au sărit în ajutor dar și celor care au avut grijă de noi până la sosirea poliției. Sunteți cu toții niște adevărați eroi și nu vă voi putea mulțumi niciodată îndeajuns pentru gestul vostru”, a povestit femeia printre lacrimi.

Purtătorul de cuvânt al poliției din Kent a declarat că agenții au fost chemați marți, 7 decembrie, la ora 07.42 la o benzinărie din Dover Road, Whitfield.

„Un bărbat necunoscut a pătruns prin efracție într-un vehicul staționat iar martorii care au asistat la eveniment l-au imobilizat. Ofiterii ajunși la fața locului l-au arestat pe individ. Acesta este suspectat că ar fi vrut să fure mașina. El rămâne în arest până la finalizarea anchetei”, susține purtătorul de cuvânt al poliției din Kent.