mamaplus

O mamă și un tată și-au călcat în picioare bebelușul, apoi au dat vina pe altcineva

-
//
21.10.2021

Un caz absolut revoltător a ajuns în atenția presei internaționale. Un cuplu a călcat în picioare o fetiță de 16 luni, apoi a încercat să pună decesul pe seama unui copil de doi ani. Cele două persoane acuzate au fost audiate la tribunal.

Frankie Smith, în vârstă de 20 de ani, și Savannah Brockhill, în vârstă de 28 de ani, din Marea Britanie, sunt acuzați că au provocat răni ”catastrofale” la nivelul abdomenului fetiței lor, Star Hobson. Cuplul ar fi rupt vena principală care transporta sânge la inimă de la picioare. De asemenea, mai multe organe au fost grav afectate. Mai exact, fetița a suferit pierderi majore de sânge, a avut și o scindare a ficatului și vânătăi la plămâni și pancreas.

După ce se presupune că l-au călcat pe copil în picioare, cei doi au așteptat apoi 15 minute înainte de a suna pentru ajutor. De asemenea, cuplul a căutat online ”cum să scoți un copil din șoc”.

Paramedicii au găsit-o pe fetiță lipsită de viață, palidă și purtând doar un scutec

Instanței i s-a spus că se afla într-un stop-cardiac. Ea a fost transportată cu un elicopter la spital, dar din păcate nu a putut fi salvată și a fost declarată moartă la scurt timp după aceea.

Când au fost chestionați de polițiști, aceștia au sugerat că rănile au fost cauzate de un copil de doi ani, lucru pe care procuratura l-a considerat drept ''absurd''. Medicii au spus în schimb că ”gradul de forță” aplicat lui Star a fost atât de mare încât era imposibil ca medicii să creadă că ar fi putut fi cauzat de un copil.

Medicii au descoperit, de asemenea, o serie de răni semnificative pe care le suferise bebelușul în momente diferite în timpul scurtei sale vieți. Este vorba despre două fracturi la nivelul gambei drepte cauzate de o răsucire forțată, craniu fracturat și o vătămare cerebrală veche.

Fetița a locuit cu bunica lui Smith și partenerul ei din februarie 2020 până la sfârșitul lunii aprilie și se spunea că este un copil fericit. Dar procurorul a declarat că totul s-a schimbat când s-a întors să locuiască cu mama ei: Pe tot parcursul perioadei în care au fost cauzate aceste răni, se presupune că Star a fost în grija acestor doi inculpați care erau parteneri. Este, de asemenea, cazul în care Serviciile Sociale, care erau la curent cu cazul lui Star, au fost ținute departe de Star".

Smith și Brockhill neagă acuzațiile de crimă. Procesul continuă în acest caz, potrivit The Sun.