mamaplus

O mamă s-a dat drept fiica ei de 10 ani, ca să-l prindă pe pedofilul care i-a racolat fata pe Instagram

-
//
15.04.2021

Accesul copiilor la rețelele sociale, fără supraveghere, îi poate transforma în victime sigure pentru prădătorii sexuali. O fetiță de 10 ani, din Timișoara, a fost abordată de un tânăr pe Instagram. Copila primise acordul mamei pentru a-și face cont pe rețeaua socială, ca să discute cu colegii pe timpul vacanței de vară. Pe 4 iulie, ea a fost abordată de un tânăr, care s-a prezentat a fi Luci, un elev în vârstă de 17 ani. În realitate, acesta avea 19 ani și lucra ca barman la un cunoscut club din oraș.

În timpul discuțiilor purtate pe Instagram, tânărul a început să-i ceară poze cu ea dezbrăcată și să nu le povestească părinților despre discuția lor. În ciuda acestor cerințe, fetița din Timișoara și-a anunțat mama arătându-i discuțiile purtate. Femeia a continuat conversația cu tânărul, dându-se fiica ei, iar când tânărul i-a cerut să se întâlnească cu el, mama a anunțat Poliția. Copila a participat la flagrant. Fără să știe că vorbește cu mama fetei, tânărul i-a propus să se întâlnească într-o piață din Timișoara pentru ca ulterior să se întâlnească în apartamentul său să întrețină relații sexuale. 

Polițiștii au organizat flagrantul, copila participând în mod direct la întreaga operațiune

La rândul său, tânărul i-a dat detaliile întâlnirii însă, suspicios, a sunat copila cu apel video pentru a se asigura că este singură. A venit la întâlnire împreună cu un alt tânăr, însă nu s-a apropiat de banca unde se afla fetița de 10 ani, ci a dirijat-o prin telefon, solicitându-i să îl urmeze.  Tânărul i-a spus fetei să se țină după prietenul lui, cerându-i să rămână în spatele lor, în caz că este poliție în zonă. Minora i-a urmat pe cei doi la o distanță de câțiva metri până când a ajuns în apropierea apartamentului unde locuia tânărul de 19 ani. Aici au intervenit polițiștii.  

Agresorul s-a apărat: a crezut că fetița are 12 ani, nu 10

Cu ocazia audierilor, tânărul a recunoscut acuzațiile. A invocat că a abordat-o pe fetiță deoarece i-a plăcut fotografia ei de profil, iar în timpul discuțiilor copila i-ar fi spus că are 12 ani, nu 10. Nu a considerat vârsta de 12 ani ca fiind prea mică, afirmând că unele fete sunt mai dezvoltate. Astfel a început să discute cu minora despre sex, cerându-i fotografii cu ea dezbrăcată, întrebând-o dacă mai este virgină sau dacă ar dori să întrețină un act sexual anal.

La un moment dat, i-a trimis acesteia o fotografie cu un organ sexual în erecție, fotografie pe care a luat-o de pe internet și a îndemnat-o pe minoră să îi trimită o fotografie cu organul ei sexual.

Pentru că și-a recunoscut faptele și a colaborat cu anchetatorii, tânărul, trimis în judecată pentru racolarea minorilor în scopuri sexuale, a fost condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare. În plus, a fost obligat să achite 10.000 de lei daune morale. 

Argumentele judecătorilor de la Timișoara: scopul pedepsei poate fi atins și fără închisoare. Pedeapsa cu suspendare a nemulțumit procurorii și familia victimei, care au contestat-o, însă Curtea de Apel Timișoara a menținut hotărârea dată de prima instanță.