mamaplus

O fetiță de doar câteva luni a murit în urma infectării cu COVID-19

-
//
24.11.2020

Un bebeluş din judeţul Mureş, România care avea mai multe comorbidităţi a murit, după ce a fost confirmat cu noul coronavirus. Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, unul dintre decesele anunţate marţi este al unui copil cu vârsta curprinsă între 0 şi 9 ani.

Potrivit unor surse medicale, este vorba de o fetiţă, cu vârsta mai mică de un an, din judeţul Mureş, care avea mai multe comorbidităţi.

În total, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 196 de decese, cele mai multe, 61, la grupa de vârstă 70-79 de ani. 8 decese au fost la categoria de vârstă 40-49 de ani, 28 decese la categoria 50-59 de ani, 47 decese la categoria de vârstă 60-69 ani şi 51 decese la categoria de peste 80 de ani.