Timp de nouă luni de sarcină, medicii i-ar fi spus că pruncul ei este sănătos. Cu toate acestea, când a venit momentul să aducă pe lume copilul pe care şi l-a dorit foarte mult, i s-a spus că el este mort. Prin această dramă trece o tânără din satul Şerpeni, raionul Anenii Noi, şi familia ei. Toţi consideră că vina o poartă cei care au fost prezenţi în sala de naşteri.
Antonina Lazăr susţine că a fost lăsată singură toată noaptea şi s-a chinuit ore în șir, pentru ca într-un final să i se spună că bebeluşul ei este mort.
Pe de altă parte, doctoriţa din Anenii Noi, care a primit nașterea, a spus că femeia a fost dusă în sala de operaţii îndată ce s-a constatat că există probleme. Ea a adăugat că pruncul s-a născut mort.
Tânăra consideră însă că nu i s-a acordat asistenţa medicală necesară la timpul cuvenit.
Şi soțul, fratele și soacra Antoninei Lazăr afirmă că, în cele nouă luni de sarcină, nu au existat probleme de sănătate.
Şeful Spitalului Raional Anenii Noi, Nicolae Usatâi, nu a fost de găsit la faţa locului şi nici la telefon, pentru o reacţie în acest caz. Soţii Lazăr au spus că aşteaptă rezultatele expertizei medico-legale, pentru a vedea de ce s-a stins din viaţă bebeluşul lor. Între timp, ei afirmă că au depus plângeri la Inspectoratul de Poliţie Anenii Noi şi la Procuratura din localitate. Reprezentanţii Procuraturii raionale nu au răspuns la telefon, iar ofiţerul de presă al poliţiei din Anenii Noi, Silvia Vetcu, a declarat că se informează asupra cazului şi urmează să ofere detalii, ceea ce nu s-a mai întâmplat până la ora editării ştirii.
Sursa: jurnal.md