mamaplus

Numărul de copii internați cu pneumonie, în creștere. Cum sunt tratați pacienții

-
//
08.09.2020

Șefa Direcției generale asistență socială și sănătate a Primăriei Chișinău, Tatiana Bucearschi, a anunțat că toate paturile din secțiile de la terapie intensivă ale spitalelor din Capitală în care se tratează persoanele infectate cu COVID-19 sunt ocupate.

Funcționara a făcut declarațiile în cadrul ședinței de ieri a serviciilor Primăriei Chișinău. Bucearschi a precizat că se fac în permanență eforturi pentru a suplimenta numărul de paturi pentru bolnavii de COVID-19 în stare gravă, astfel încât toți să poată primi asistența medicală necesară. 

„Rămânem îngrijorați de situația sporită a infectărilor cu COVID-19 în municipiul Chișinău. Datele ne arată o continuă creștere a cazurilor. Suntem în continuă căutare a spațiilor și paturilor suplimentare pentru bolnavi, ținând cont că vine și perioada rece a anului, iar infecțiile respiratorii sunt în creștere. În prezent, în spitalele din municipiu sunt internați 706 pacienți cu virusul COVID-19, 208 se află în stare gravă, iar 6 sunt incubați. Instituțiile medicale din Capitală au o capacitate de 927 de paturi pentru pacienții bolnavi de coronavirus”, a declarat Tatiana Bucearschi. 

Autoritățile municipale se arată îngrijorate și de faptul că în ultimele zile se înregistrează o creștere mare a numărului de copii internați cu pneumonie.

„Doar copiii până la vârsta de șapte ani confirmați cu COVID-19 se internează obligatoriu în spitale, ceilalți, dacă nu prezintă semne clinice, se tratează la domiciliu sub monitorizarea strictă a medicului de familie”, a precizat Tatiana Bucearschi.  

În prezent, în municipiul Chișinău sunt peste 16 687 de cazuri de infectare cu COVID-19, dintre care 587 sunt lucrători medicali. 10 149 de pacienți s-au tratat, iar 356 de bolnavi au decedat din cauza complicațiilor provocate de coronavirus.