mamaplus

Nașterea la dentist. Proaspăta mămică: „Nici nu am știut că sunt însărcinată.”

-
//
10.02.2021

Jessica Aaldering este o tânără de 23 de ani, originară din Țările de Jos, care în acest an a avut parte de o experiență de neuitat.

Femeia a devenit mamă pentru a treia oară, dar nu a născut în mod obișnuit, la spital, ci la dentist, când nici măcar nu știa că este în așteptarea unui copil.

Totul s-a întâmplat în dimineața zilei de 1 februarie, când Jessica îl ducea pe fiul său, Dylano, la grădiniță, în timp ce celălalt fiu al ei, Djayvano, se afla acasă cu bunicii săi.

La un moment dat, a căzut de pe bicicletă și a simțit niște dureri abdominale. În acel timp, o femeia care trecea pe alături a cerut ajutorul unui echipaj de poliție, ce se afla prin preajmă. Polițiștii au condus-o pe Jessica la cel mai apropiat centru de ajutor medical, care s-a dovedit a fi un cabinet stomatologic.

„Femeia avea dureri mari. Am intrat acolo. Asistenta ne-a lăsat să intram într-o cameră de tratament goală. Copilul s-a născut acolo în cateva minute.”, a declarat unul dintre polițiști pentru gelderlander.nl.

Femeia a născut un fiu, pe care l-a numit Herman. 

„A văzut că copilul nu respiră, nu deschide ochii și nu plânge. Așa că i-am acordat primul ajutor. Din fericire, dupa cateva minute, a început să respire și să sughițe”, a adăugat unul dintre polițiști.

La scurt timp, a venit ambulanța și mama împreună cu nou-născutul au fost transportați de urgență la spital.

„Se pare că bebelușul stătea jos in uter și în spate, așa că nu am observat că sunt însărcinată. Menstruația a venit mereu la timp. Oricum, eu și soțul meu, ne bucurăm foarte mult pentru că mai avem un copilaș.”, a declarat proaspăta mămică pentru aceeași sursă.

Micul Herman s-a nascut prematur, cu o greutate de doar 1450 de grame și o lungime de 38 de centimetri.