mamaplus

Mesajul Adelei Popescu despre problemele sale de sănătate: „Nu mai spălați carnea de pui!”

-
//
02.07.2020

Boala pe care a luat-o Adela Popescu este una destul de periculoasă și ține de o greșeală pe care multe gospodine o fac în bucătărie. Vedeta a povestit că a ajuns la spital cu dureri abdominale mari și că medicii au avut nevoie de o săptămână să-și dea seama ce problemă are.

„S-a descoperit o inflamație a intestinului, dar nu se știa exact ce e. Mi s-au făcut analize, mai multe investigații și s-a descoperit că am o bacterie extrem de periculoasă. Este o bacterie care se găsește în special în carnea de pui. Acum fac tratament cu antibiotic”, a explicat Adela Popescu.

Pericolul din carnea de pui este unul real și puțini oameni îl cunosc. În afară de Salmonella, care dă cea mai ușoară formă de toxiinfecție alimentară, carnea de pui poate conține două bacterii extrem de pericolase: Yersina Enetrocolitica și Campylobacter Jejuni. Acestea sunt criofile, adică iubitoare de frig, iar la congelare continuă să se înmulțească și să producă exotoxine. Atenție? Mediul de vehiculare este apa: de aceea carnea de pui nu se spală, iar dacă totuși acest lucru se întâmplă, sub nicio formă nu trebuie folosit jetul de apă!

Jetul de apă nu curăță carnea ci împrăștie bacteriile, astfel încât acestea ajung pe toată suprafața cărnii. Mai departe, bacteriile pot ajunge pe ustensile (cuțite, furculițe) și apoi la alte alimente. În cazul bacteriilor Yersina și Campylobacter, temepraturile de prelucrare termică nu au suficientă eficiență microbiană. De aceea se recomandă gătirea puiului la temperaturi mai scăzute, dar cu un timp mai îndelungat.

Semnalul de alarmă în acest sens a fost tras de cercetătorii de la Universitatea din New Mexico. Jennifer Quinlan, conducătoarea proiectului, a declarat că nu există nici o dovadă științifică pentru a demonstra că atunci când alegem să spălăm carnea de pui suntem mai în siguranță.