mamaplus

La Liceul „Dacia” din capitală se construiește un teren nou de baschet

-
//
25.11.2022

La Liceul teoretic „Dacia” din sectorul Ciocana al capitalei se construiește un teren nou de baschet. Astfel, începând cu al doilea semestru al anului de studii 2022-2023, elevii instituției de învățământ vor putea practica baschetul în condiții moderne, transmite IPN.

Direcția generală locativ-comunală și amenajare precizează că lucrările presupun amenajarea terenului, a trotuarului, dar și instalarea mobilierului. Potrivit contractului, costul total al lucrărilor este de circa un milion de lei, bani prevăzuți în bugetul municipal.

Lucrările urmează să fie finalizare până la sfârșitul anului 2022.

În prezent, Direcția locativ-comunală mai amenajează stadioane de minifotbal la șapte instituții de învățământ și în cinci curți de bloc.