Imagini dure, în care se vede cum un copil în vârstă de 12 ani, din România, este închis într-o cuşcă de către mai mulţi colegi, au fost făcute publice de către tatăl băiatului agresat.
Bărbatul reclamă că de aproape un an nici Poliţia, nici Inspectoratul Şcolar Judeţean nu au luat măsuri faţă de agresori, Poliţia judeţeană Bacău anunţă, răspunzând unei solicitări din partea News.ro, că trei adolescenţi cu vârste între 14 şi 16 ani, la data faptelor, sunt cercetaţi pentru lovire şi lipsire de libertate.
În imaginile obţinute de News.ro se vede cum un copil este închis într-o cuşcă metalică , iar un alt copil îl ironizează: „Ia uite, căţelul de cuşcă, turbalin!”, în timp ce băiatul închis cere să fie scos de acolo. Imaginile au fost filmate în data de 9 aprilie 2022.
Tatăl copilului, care şi-a dat acordul ca imaginile să fie făcute publice, explicând că îşi doreşte „ca astfel de fapte să nu se repete”, a declarat pentru News.ro că imaginile au fost filmate la Liceul Tehnologic din localitatea Parincea.
Bărbatul susţine că la conducerea şcolii se mai află un alt film, realizat în aceeaşi zi, în care se vede cum băiatul este bătut cu beţe băgate prin gard, în timp ce agresorii strigă la el:„ câine rău!”.
Imaginile video șocante pot fi văzute aici.
„Mai este un filmuleţ pe care eu l-am văzut la fostul director, pe care nici fostul director, nici doamna directoare care este acum (în funcţie – n.r.) nu au vrut să îl dea. Îl filmuleţul respectiv se vede cum copilul băgat în cuşcă plângea şi striga «Tata, vino şi ajută-mă!», «Vă spun lui tata». Şi în jurul cuştii erau mai mulţi copii, dar ăştia patru erau cu beţele, îl băteau şi spuneau «Câine rău». Conducerea şcolii are filmuleţele. Nu au vrut să ni le dea”, a declarat, luni, pentru News.ro tatăl copilului agresat.
La solicitarea News.ro Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău anunţă că trei copii care la data faptelor aveau vârste între 14 şi 16 ani sunt cercetaţi pentru lovire sau alte violenţe şi lipsire de libertate. Cazul este cercetat sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău. Poliţia precizează că procedura din cursul urmăririi penale este nepublică, subliniind că „la finalizarea cercetărilor dosarul va fi înaintat unităţii (de parchet – n.r.) cu propunere, ca urmare a administrării întreg probatoriului”.
În schimb, tatăl copilului susţine că sunt patru copii care i-au agresat fiul, spunând că nu îşi explică de ce doar trei sunt cercetaţi.
„Sunt patru copii: doi fraţi şi încă doi. Copilul meu stătea pe bancă, l-au prins din spate, l-au luat, l-au bătut”, a mai spus tatăl băiatului.
Acesta a subliniat că şi-a propus să facă plângere penală pe numele inspectorului şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău, Ana-Maria Egarmin, pe care o acuză de lipsă de implicare.
În luna februarie, Inspectoratul Şcolar Bacău a exprimat un punct de vedere cu privire la acest subiect: „ISJ Bacău şi unitatea de învăţământ nu au muşamalizat incidentul din aprilie 2022, ba din contra, la momentul în cauză, în scopul lămuririi contextului reclamat, au conlucrat, anunţând chiar instituţiile competente pentru a interveni, mai ales că evenimentul s-a petrecut în curtea primăriei, nu în perimetrul şcolii!!!, lucru confirmat de cercetările agenţilor de poliţie şi înregistrat în documentele întocmite de aceştia sau de reprezentanţii şcolii. Mai mult, părinţii elevilor implicaţi au fost înştiinţaţi de incident şi că este în lucru un dosar penal, fapt dovedit prin semnarea de luare la cunoştinţă de către mama copilului agresat. ISJ Bacău şi unitatea de învăţământ nu efectuează anchete sau cercetări penale!” transmitea, în luna februarie a acestui an, IŞJ Bacău.
Tatăl copilului agresat a mai declarat luni, la aproape un an de la incident, că este nemulţumit de modul în care autorităţile se implică ân rezolvarea acestui caz şi prevenirea altor situaţii de acest gen, mai ales că şi după incidentul din aprilie fiul lui a mai fost agresat în apropierea şcolii, de alţi colegi.