mamaplus

A fost însărcinată de trei ori, dar nu a devenit mamă niciodată. Destinul trist al unei femei

-
//
10.12.2019

Şi-a dorit mai mult decât orice să cunoască maternitatea, dar acest lucru nu a fost posibil pentru legendara actriţă Marilyn Monroe.

Prima sarcină

În 1957, a rămas pentru prima dată însărcinată. Din păcate, a fost vorba despre o sarcină extrauterină, de care a fost nevoită să scape ca să nu-şi pună propria viaţă în pericol. Marilyn a fost dusă de urgenţă la spital, din casa ei din Amagansett, unde avortul a fost realizat, în mare secret, de către medici.

Starul hollywoodian a fost dus cu scaunul rulant în interiorul spitalului şi cu o pătură pe cap, pentru a nu fi recunoscută de jurnalişti, însă, la ieşire, Monroe nu s-a mai putut ascunde de presă şi a fost nevoită să le zâmbească fotografilor în ciuda suferinţei îndurate.

Tatăl fătului ei era Arthur Miller, soţul ei de-atunci.

A doua sarcină

În 1958, actriţa a aflat din nou că era însărcinată, iar minunea s-a întâmplat chiar în timpul filmărilor pentru Some Like it Hot. Din păcate, Marilyn a pierdut sarcina după încheierea filmărilor, în 1959.

„Întorcându-se la New York, pe la mijlocul lunii noiembrie, Marilyn era hotărâtă să se odihnească cât de mult posibil în prima etapă a sarcinii. Dar, pe 16 decembrie, a pierdut sarcina. A fost ultima dată când a încercat să devină mamă…”, scria Donald Spoto în cartea sa „Marilyn Monroe”. Din nou, tatăl copilului era Arthur Miller, soţul ei.

O altă sacină despre care se ştie din surse destul de sigure este cea din 1956, când filma de zor pentru The Prince and The Showgirl.

Motivul pentru care a pierdut ultima sarcină

În acea vreme, Marilyn lua destul de multe pastile. Amytal, mai ales, pentru a o ajuta să doarmă şi ca să se liniştească pe timpul zilei, când se simţea agitată şi neliniştită. Chiar ea a recunoscut că e posibil ca medicaţia respectivă să-i fi afectat sarcina: „Mi-am omorât oare copilul luând Amytal pe stomacul gol? Şi am luat pastilele cu vin…”, le-a mărturisit ea, într-o scrisoare, unor prieteni apropiaţi. Săptămâni în şir s-a blamat singură pentru avortul spontan cauzat de combinaţia fatală de tranchilizante şi alcool, dar n-a fost în stare până la sfârşitul vieţii, în 1962, să renunţe la consumul de pastile şi băutură.

În afară de motivele evidente, legate de consumul de tranchilizante şi alcool, a mai existat o cauză a pierderii sarcinilor în cazul legendarei actriţe. Suferea de endometrioză. Marilyn s-a chinuit cu endometrioza pe durata întregii ei vieţi de adult şi îi cauza mari dureri menstruale. Ca să scape de aceste acumulări ale endometrului în locuri în care nu ar trebui să existe aşa ceva – adică în afara uterului, pe ovare, trompe, etc – Monroe a recurs de mai multe ori la înlăturarea acestuia pe cale chirurgicală. Degeaba. Endometrioza s-a refăcut de fiecare dată şi nu i-a permis niciodată să ducă o sarcină până la capăt, continuând să-i dea dureri abdominale greu de suportat.

mamaplus
mamaplus