mamaplus

Detalii despre fata violată de preotul din raionul Cantemir

-
//
29.03.2019

Un fost călugăr din Stoianovca, raionul Cantemir, a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru că a violat-o pe fiica minoră a concubinei sale, în vârstă de 13 ani, în decursul mai multor luni.

mamaplus

Diriginta fetei abuzate, Cristina Profir, ne-a declarat că o cunoaște pe mama elevei sale datorită faptului că sunt originare din aceeași localitate.

„Femeia asta a avut mai multe relații și a locuit în mai multe localități, fata fiind nevoită astfel să învețe în mai multe școli”, a relatat profesoara.

„Se știa în sat că cei doi nu erau căsătoriți, am înțeles că au fost probleme la Ghioltosu și au fost alungați de acolo. Dar din cauza că nu am avut preot în sat, primarul a fost de acord să îl accepte la noi în localitate”, a explicat femeia situația în care a ajuns pretinsul preot la Stoianovca.

„A fost primit ca un călugăr, avea niște documente că ar face parte din biserica Filatov”, ne-a spus profesoara, fără a putea să ne explice mai multe despre cultul din care ar face parte acest călugăr. Am încercat să vorbim cu primarul acestei localități, însă nu a răspuns nimeni la apelurile noastre.

„A avut el de la Chișinău permisiune să slujească, primarul nu ar fi putut să îl primească de capul său”, bănuiește femeia.

Profesoara caracterizează cuplul drept „destul de pașnici”, amintindu-și că l-a chemat pe preot și i-a sfințit chiar și casa. „Avea ceva, un dar de la Dumnezeu, era psiholog și putea și să îndrume ca părinte”.

Femeia a ascuns crima bărbatului său

Pentru a scăpa de răspundere, bărbatul a abandonat preoţia, venind la Chişinău cu tot cu concubină şi copii. Aici, potrivit procurorilor, inculpatul s-a angajat în calitate de taximetrist, iar concubina, chiar dacă știa de abuzurile bărbatului său, a încercat să ascundă adevărul.

„După ce au aflat că fata e însărcinată, și-au strâns lucrurile și au plecat. La noi în sat se vorbește că au plecat în Ucraina. Eu nu știu cum a fost. Motivul pe care ni l-a spus părintele a fost că nu i s-a permis să mai slujească aici de la Eparhia de Comrat și Cahul”, a spus profesoara.

„Întrebând-o despre bărbatul său, mi-a spus că e plecat în Cipru, la lucru, continuând să îmi vorbească de fată ca a avut o relație cu un tânăr despre care nu vrea să vorbească”.

Bărbatul a fost condamnat la 12 ani de pușcărie și dus direct în penitenciar.