mamaplus

De astăzi, persoanele cu forme ușoare de COVID-19 pot primi medicamente compensate

-
//
18.12.2020

Persoanele cu forme ușoare şi moderate de COVID-19 care se tratează la domiciliu pot beneficia, începând de astăzi, de medicamente compensate din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală, după ce afecțiunea respectivă a fost inclusă în lista maladiilor prioritare frecvent întâlnite în practica medicului de familie. Modificările operate în acest sens în unele ordine comune ale Ministerului Sănătății, Muncii şi Protecției Sociale şi Companiei Naționale de Asigurări în Medicină au fost publicate în Monitorul Oficial.

Preparatele destinate tratamentului COVID-19 în condiții de ambulatoriu vor fi prescrise de către medicii de familie. Aceste medicamente vor fi compensate în proporție de 100% pentru copiii cu vârsta de până la 18 ani și de 70% în cazul adulților. Cetățenii pot beneficia în mod gratuit de cel puțin o denumire comercială de medicament din cadrul unei denumiri comune internaționale din cele compensate parțial din fondurile de asigurare medicală obligatorie. Medicamentele compensate pentru tratamentul noului coronavirus la domiciliu vor fi prescrise atât persoanelor asigurate, cât și celor neasigurate.

Pacienții cu caz confirmat de infecție cu coronavirus de tip nou COVID-19 vor beneficia de 21 de denumiri comune internaționale de preparate în anumite doze şi forme farmaceutice. Este vorba despre unele medicamente pentru tratamentul simptomatic, şi anume: antitrombotice şi anticoagulante (acidum acetylsalicylicum, clopidogrelum, sulodexidum), medicamente care reglează acidul gastric (famotidinum), vasodilatatoare (pentoxifyllinum) şi bronhodilatatoare (salbutamolum).

De asemenea, pentru copii vor fi prescrise, la necesitate, antipiretice şi antiinflamatoare în cazul sindromului febril – paracetamolum, ibuprofenum; mucolitice şi expectorante - ambroxolum, acetylcysteinum, carbocisteinum.

Totodată, în funcţie de evoluția simptomelor, pacienţilor cu forme moderate de boală le vor putea fi prescrise şi medicamente antibacteriene, cum ar fi clarithromycinum, azithromycinum, roxithromycinum, amoxicillinum, amoxicillinum+acidumclavulanicum, doxycyclinum, cefuroximum, cefaclorum, cefpodoximum, cefiximum.

În anul 2020, pentru medicamente compensate au fost planificate aproximativ 655 milioane de lei, dintre care peste 555 de milioane au fost valorificate în unsprezece luni ale anului.

Lista medicamentelor poate fi găsită la medicul de familie, în farmacii, la Info CNAM la numărul de telefon 0 800 99999 şi accesată pe site-ul CNAM, la rubrica „Medicamente compensate”.