mamaplus

Cuplurile din R. Moldova vor avea acces gratuit la resurse profesioniste prin care își vor consolida relația

-
//
18.11.2022

În premieră, cuplurile din Republica Moldova dispun de o platformă online cu materiale educative care îi va ajuta să-și consolideze relația bazată pe respect, prin intermediul consilierii de cuplu. Această platformă va contribui la prevenirea violenței în familie.

Institutul pentru Familie și Inițiative Sociale (IFIS), a lansat prima platformă online adresată cuplurilor din Republica Moldova, www.pentrucuplu.md. Platforma a fost creată cu sprijinul financiar al Uniunii Europene în cadrul unui proiect de grant oferit în contextul Programului regional „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”, pus în aplicare de UN Women și UNFPA. 

mamaplus

Platforma www.pentrucuplu.md integrează materiale educaționale menite să învețe cuplurile, dar și soții și soțiile să păstreze relațiile de cuplu bazate pe respect și înțelegere. Accesând gratuit cursul ,,Parteneri pregătiți – Parteneri împliniți”, bărbații și femeile pot găsi resurse profesioniste, create și verificate de psihoterapeuți de familie cu o vastă experiență profesională.

Setul de resurse cuprinde serie de lecții video, organizate în 6 module și abordează într-un mod accesibil subiecte precum: comunicarea, sexualitatea, banii în cuplu, crizele familiale, împărțirea rolurilor în cuplu etc. Fiecare lecție este urmată de 2-3 întrebări de verificare toate pentru a menține interesul și a verifica înțelegerea celor expuse în lecțiile video. Totodată cursul permite descărcarea unor resurse utile (fișe de lucru), recomandări de film, toate pentru a face învățarea interactivă și interesantă.

„Platforma pentrucuplu.md îndeamnă cuplurile din Moldova să dedice timp acum relației și deși știm că nu e ușor să-l găsești este posibil pentru a păstra ce merge bine și a te pregăti pentru timpuri grele care viața adesea le oferă, iar pentru a nu apela la violență și nu suferi, e important să fie agreate și discutate aspectele delicate a relației și crea o bază pentru discuțiile viitoare” spune Sergiu Toma, Director executiv al AO.Institutul pentru Familie si Inițiative Sociale.

„La începutul relației sau a întemeierii unei familii, cuplurile pot să aibă anumite așteptări exagerate față de partener(ă). Prin intermediul unei astfel de platforme cu materiale educative ce abordează subiecte cum ar fi, mituri despre relații, limbaje ale iubirii, roluri de gen și altele, partenerii pot să se cunoască mai bine pe sine, pe cel/cea de alături, să își dezvolte o relație bazată pe respect reciproc și parteneriat. Este un instrument important care va contribui și la prevenirea violenței domestice care cu regret este un fenomen încă comun și tolerat”, spune Viorica Culeac, coordonatoarea UNWomen a Programului regional „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”. 
 

mamaplus

„Într-un cuplu ambii parteneri trebuie să fie pe poziții egale. Doar așa relația este una sănătoasă și este mediul în care ambii partenerii se pot simți în siguranță. Or siguranța este ceea ce ne oferă încredere. Platforma oferă cunoștințe, subiecte interesante, pe alocuri provocatoare și controversate și poate ajuta cuplurile să găsească armonia de care au nevoie pentru a fi fericiți”, spune Violeta Terguță, coordonatoarea UNFPA a Programului regional „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”. 

Potrivit statisticilor, una dintre două femei a suferit multiplu de violență fizică in partea soțului sau a partenerului. 9 dintre 10 au fost pălmuite, 6 dintre 10 au fost împinse sau bruscate, fiecare a doua femeie a fost lovită cu pumnul, fiecare a patra a fost bătută sau lovită cu piciorul iar două dintre cinci femei au fost agresate verbal sau umilite. 

Având la bază convingeri stereotipizate privind rolul femeii și bărbatului acasă și în societate, de cele mai multe ori femeile acceptă comportamentul violent al soțului sau al partenerului spunând că femeia trebuie să se supună opiniei bărbatului (32 %); soțul trebuie să se simtă capul familiei (70 %); femeia nu trebuie să contrazică soțul (54 %) sau că femeia trebuie să-și ceară voie de a merge la rude/prieteni (25 %). 

La fel, cifrele arată că femeile din mediul urban sunt mai vulnerabile oricărei forme de violență în comparație cu femeile din mediul urban (68 % versus 57 %). Totodată rata divorțurilor este îngrijorătoare (circa 50 %), iar accesul la servicii de consiliere de cuplu și resurse profesioniste este limitat. 

Proiectul „Parteneriat de la începutul relației – consiliere de cuplu" este implementat de către Institutul pentru Familie si Inițiative Sociale în contextul programului „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței pe bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat în comun de UN Women și UNFPA. 

Scopul acestui proiect destinat cuplurilor și tinerelor familii este de a crește accesul la programe de sprijin a vieții de cuplu, de combatere a stereotipurile de gen și a violenței în familie. 

De rând cu crearea platformei online www.pentrucuplu.md, proiectul presupune și o serie de instruiri pentru circa 40 de preoți și primari/e din raioanele Fălești și Strășeni despre consilierea premaritală, consilierea de cuplu și despre parteneriatulîn relații ca modalitate de prevenire a violenței în bază de gen. Instruirile fețelor bisericești și a reprezentanților Administrației Publice Locale s-au desfășurat în perioada mai-iunie 2022 în raioanele Fălești și Strășeni. 

Institutul pentru Familie și Inițiative Sociale (IFIS) este o organizație nonguvernamentală ce promovează bunăstarea familiei și a copilului prin servicii de consultanță și consiliere. Institutul oferă servicii complexe de sprijin psihologic adresat femeilor și copiilor care se confruntă cu experiențe traumatice. Echipa IFIS organizează instruiri pentru profesioniști și ateliere de educație parentală pe subiecte care vizează depășirea dificultăților în relațiile familiale și dezvoltarea copilului.