mamaplus

Condiții optime pentru 200 de copii. O grădiniță din Cahul va fi reabilitată termic

-
//
05.06.2024

Grădinița nr. 4 din Cahul urmează să fie reabilitată. Un contract între Agenția de Dezvoltare Regională Sud, Primăria municipiului Cahul, și SRL „Arta Zidarului” în asociere cu SRL „PiramidGrup” a fost semnat luni, 3 iunie.

mamaplus

Astfel, circa 200 de copii din cadrul instituției vor beneficia de condiții optime de învățare, precum și aproximativ 37 de angajați ai instituției, transmite Știri.md.

Principalii indicatori care urmează a fi atinși prin implementarea acestui proiect este clădirea cu performanță energetică sporită (suprafața 4934,7 m2), acoperișul și pereul reparate, pavajul și bordura nou-construite, iar spațiile verzi aferente - renovate.

„Reabilitarea energetică a clădirii va asigura consumuri energetice reduse cu 30%, precum și va reduce cu 30% emisiile poluante. Precizăm că, conform Programului național de dezvoltare a orașelor-poli de creștere în Republica Moldova (2021 - 2027), beneficiarii sunt municipiile orașe - poli de creștere: Edineț, Soroca, Ungheni, Orhei, Cahul, Comrat și zonele lor rurale adiacente”, precizează Agenția de Dezvoltare Regională Sud.

Valoarea totală a proiectului „Reabilitarea energetică a clădirii Grădiniței de copii nr. 4 din municipiul Cahul”, conform contractelor de antrepriză/prestare servicii, constituie 12,41 milioane de lei.

Proiectul este finanțat din sursele Fondului național de dezvoltare regională și locală (FNDRL) – 11,17 milioane de lei (90,0%), iar contribuția Primăriei municipiului Cahul este circa 1,24 milioane de lei (10,0 %), fiind implementat în cadrul Programului național orașe-poli de creștere.