mamaplus

Căsătoriile și înmormântările vor fi permise în aceste țări doar dacă toți participanții au testul negativ

-
//
29.09.2020

Slovacia și Cehia vor să reintroducă starea de urgență după ce numărul cazurilor de a crescut simțitor. Anunțul a fost făcut de prim-miniștrii celor două state membre ale Uniunii Europene.

Premierul Slovac, Igor Matovic, a declarat că situația „este extrem de gravă”, iar ca urmare trebuie adoptate „măsuri radicale şi îndrăzneţe”, relatează presa străină, cu referire la AFP. Decizia ar urma să fie luată de responsabili miercuri, 30 septembrie.

Printre măsurile restrictive s-ar putea numără obligativitatea deținerii testului negativ pentru persoanele care participă la nunți și înmormântări, purtarea măștii în spații publice închise, închiderea localurilor la 22:00, dar și interzicerea tuturor evenimentelor culturale și religioase timp de o lună.

Tot mâine ar putea fi luată o decizie similară și în Cehia, a declarat Andrej Babis, șeful Executivului de la Praga. Hotărâre este luată în contextul a peste 65.000 de infectări și 615 morți la populația de peste 10 milioane.