mamaplus

Brooklyn, fiul lui David și Victoria Beckham, se căsătorește în weekend. Cine este aleasa inimii sale

-
//
07.04.2022

Brooklyn, fiul celebrului cuplu Victoria și David Beckham, s-a logodit în luna iulie a anului 2020 cu actrița Nicola Peltz, cunoscută pentru rolul din ultimul film al seriei Transformers, după o relație de aprope un an. Cei doi au programat marele eveniment pentru septembrie 2021, însă au fost nevoiți să îl amâne din cauza pandemiei.

Brooklyn Beckham și Nicola Peltz se vor căsători în acest weekend, iar înainte de eveniment au ieșit la iveală detalii surprinzătoare. Atât Brooklyn, cât și Nicola provin din familii extrem de cunoscute și de înstărite, veniturile familiei Beckham ridicându-se la aproximativ 380 de milioane de lire sterline, iar Nelson Peltz, tatăl actriței și un cunoscut om de afaceri, deținând nu mai puțin de 1,3 miliarde de lire sterline. Brooklyn Beckham și Nicola Peltz au decis să semneze un contract prenupțial pentru a proteja averile familiilor lor în cazul unei eventuale despărțiri.

O sursă apropiată celor doi a declarat pentru publicația The Sun că semnarea unui contract prenupțial este o practică extrem de des întâlnită în Statele Unite ale Americii și că toți membrii familiei Nicolei au semnat un astfel de aranjament.

Nunta va avea loc la conacul familiei actriței Nicola Peltz din Palm Beach, Florida, care valorează 76 de milioane de lire sterline. Pregătirile pentru ceremonie și petrecerea de după au început deja de ceva vreme. Pe terenul unde se află locuința au fost ridicate mai multe corturi uriașe. Ceremonia se estimează că va costa 3 milioane de dolari. La nunta celor doi tineri vor participa și celebrități, printre care Gordon Ramsay, Marc Anthony, Phil Neville și Eva Longoria. Frații lui Brooklyn, Romeo și Cruz, vor fi cavaleri de onoare, iar Harper, sora lui, va fi domnișoară de onoară. Și Melanie Brown (Mel B), membră a fostei trupe Spice Girls, a confirmat că va fi prezentă. Însă, nașul lui Brooklyn, Sir Elton John, va lipsi din cauza faptului că turneul său, Yellow Brick Road, a fost reprogramat.

Deși foarte mulți se așteaptă ca Nicola Peltz să poarte la nuntă o creație semnată Victoria Beckham, se pare că actrița a ales altceva. Tânăra va purta o ținută Valentino și a apelat la ajutorul stilistei Leslie Fremar, care a lucrat cu nume celebre de la Hollywood, printre care Demi Moore și Charlize Theron. Nicola a confirmat faptul că rochia pe care o va purta a fost creată de Pierpaolo Piccioli, directorul de creație de la Valentino.

„Nicola are încredere în Leslie și în timp ce rochia ei este făcută de Valentino, Leslie este persoana la care a apelat să o ajute să se accesorizeze și să vadă cum va avea părul și machiajul”, a declarat o sursă pentru Daily Mail. „Am fost la Roma de două ori, i-am urmărit pe toți cei din atelier, sunt atât de talentați”, povestea Nicola Peltz pentru CR Fashion Book. Actrița a confirmat că va purta mai multe ținute.

Brooklyn Beckham și Nicola Peltz s-au cunoscut în anul 2017, iar relația lor a început doi ani mai târziu.

mamaplus