mamaplus

Avertizare OMS: Lumea va trebui să învețe să trăiască cu COVID-19

-
//
30.12.2020

Experţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii au avertizat că, deşi pandemia de coronavirus este foarte severă, „nu este neapărat cea mare” şi că lumea va trebui să înveţe să trăiască cu COVID-19. Heymann, care este şi epidemiolog la Şcoala de Medicină Tropicală din Londra, a spus că conceptul de imunitate de turmă a fost înţeles greşit.

„Se pare că SARS-CoV-2 va deveni endemic, la fel ca şi alte patru coronavirusuri umane, şi că va continua să aibă mutaţii pe măsură ce se reproduce în celulele umane, în special în zonele de transmitere intensă. Din fericire, avem instrumente pentru a salva vieţi, iar acestea ne vor permite să învăţăm să trăim cu COVID-19.”, susține medicul epidemiolog.

„Scenariul probabil este că virusul va deveni un alt virus endemic care va rămâne oarecum o ameninţare, dar o ameninţare la nivel foarte scăzut în contextul unui program global eficient de vaccinare.”, susține șeful programului de urgenţă al OMS, dr. Mark Ryan.

Oficialul a avertizat că următoarea pandemie poate fi mai severă. „Această pandemie a fost foarte severă … a afectat fiecare colţ al acestei planete. Dar acesta nu este neapărat cea mai mare. Acesta este un apel de trezire. Învăţăm acum cum să facem lucrurile mai bine: ştiinţă, logistică, instruire şi guvernarea, cum să comunicăm mai bine. Dar planeta este fragilă”, a spus el.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că sfârşitul anului este un moment pentru a reflecta asupra impactului înregistrat de pandemie, dar şi despre progresele înregistrate.