mamaplus

Anatol și Kamelia Melnic, criticați dur pentru cel mai recent videoclip: ”E un mesaj pornografic!„

-
//
17.02.2022

Un videoclip muzical realizat de moderatorul Anatol Melnic și fiica sa în vârstă de 9 ani, Kamelia, a stârnit numeroase controverse în mediul online de la noi. Este vorba despre un cover la piesa ”Vino la mine” lansată la sfârșitul anilor ’90 de interpreta Delia, pe atunci fiind membră a trupei N&D. Nemulțumirile internauților sunt legate de textul piesei și mesajul cu tentă sexistă care nu s-ar potrivi unui duet tată-fiică. Autoarea vlogului CuMinte, Diana Meaun și-a exprimat indignarea față de acest proiect și a adus câteva argumente proprii.

”Se dă un bărbat de minim 35 de ani și un copil de maximum 12 ani – și cântă despre o despărțire - Vino înapoi, să fim iar amândoi. Eu aș vrea să întreb autorii acestui proiect – ce s-a avut în vedere? Un bărbat de 35 de ani îi cântă unei tipe de 12 ani să vină, să se țină de mână și să fie din nou amândoi? Mie, cel puțin, mi se pare un mesaj pornografic. Sau, s-a avut în vedere că tatăl de 35 de ani îi cântă fetiței Să ne sărutăm sub stele? Aici mi se pare și mai straniu, urât și dezgustător!

Atunci când alegem o piesă, pe lângă linia melodică, ar trebui să ținem cont și de mesajul textului. (...) Or, noi trăim în secolul XXI și în fiecare seară știrile despre adulter, pornografie și pedofilie ne bulversează și ajungem ca la un post local TV să promovăm anume un astfel de mesaj.”, a subliniat vloggerița Diana Meaun.

Pe de altă parte, Anatol Melnic susține că nu are mustrări de conștiință în ceea ce privește mesajul cu tentă sexuală al acestei piese.

”Noi am mai citit niște păreri de la altcineva, care a spus N-ați găsit o altă piesă pentru copii, vezi că se cântă de - vino la mine. Atât timp cât eu sunt lângă ea, sunt pe scenă, nu știu dacă poți să acuzi un copil că ea cântă piesa asta. Până la urmă, tata e lângă ea, cântă împreună cu el, nu trebuie să vă supărați.”, a menționat Anatol Melnic în cadrul unui interviu recent pentru Pro TV.

Menționăm că interpreta Kamelia Melnic a mai fost vizată și acum trei ani într-un val de comentarii negative pe rețelele sociale. Fetița a apărut la același post TV pentru copii într-o ținută sexy cu dresuri de plasă, cântând o piesă în engleză, cu un mesaj pe care doar adulții l-ar putea înțelege.

Vezi mai jos videoclipul despre care vorbește vloggerița Diana Meaun.