Amenzi pentru bătutul covoarelor și uscatul rufelor în curțile blocurilor

Amenzi pentru bătutul covoarelor și uscatul rufelor în curțile blocurilor

-
//
20.11.2017

Bătutul covoarelor în spaţiile aferente blocurilor de locuit, precum şi în alte locuri ce aparţin de domeniul public sau privat al municipiului Orhei, va fi combătut cu amenzi.

Amenzi pentru bătutul covoarelor și uscatul rufelor în curțile blocurilor

O decizie în acest sens a fost aprobată zilele trecute de către consilierii municipali, sub formă de regulament, informează radioorhei.info.

Potrivit „Regulamentului privind sistemul de salubrizare/amenajare a municipiului Orhei”,  vor fi amendațe și astfel de activități ca spălarea şi uscatul rufelor şi covoarelor pe domeniul public şi privat al APL, amplasarea și utilizarea grătarelor, a uscătoarelor de rufe şi bătătoarelor de covoare. Toate acestea vor cădea sub incidența legislației contravenționale.

Proprietarii imobilelor vor avea anumite restricții la plantarea arborilor pe terenurile care le aparțin și vor fi obligați să respecte încă o serie de reguli, înscrise in Regulament.  De exemplu, nu vor avea voie să depoziteze gunoiul în saci sau plase.

Nu au fost trecuți cu atenția nici agenții economici. Aceștia vor fi obligați să asigure din cont propriu întreţinerea terenurilor adiacente, trotuarelor,  etc.

Sursa: stirilocale.md