mamaplus

Actele de studii obținute în Moldova vor fi recunoscute în Italia

-
//
23.02.2022

Republica Moldova și Italia au semnat, astăzi, 23 februarie 2022, la Chișinău, acordul de recunoaștere a actelor de studii ale cetățenilor Republicii Moldova. Acordul a fost semnat de către ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală, și secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe și Cooperării Internaționale a Republicii Italiene, Benedetto Della Vedova.

„Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între Republica Moldova și Italia. Astfel, acum este un moment potrivit pentru a îmbunătăți cooperarea noastră din viitor. Italia întotdeauna a fost un susținător a procesului de reforme din țara noastră, a democrației și a aspirațiilor europene”, a menționat Nicu Popescu, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene a Republicii Moldova.

Vicepremierul a informat că astăzi au fost puse în discuție și subiecte cu referire la tarifele de roaming în Italia și a posibilei colaborări dintre trupele de carabinieri a ambelor state. Vicepremierul a menționat și despre finalizarea procesului de ratificare a Acordului de protecție socială și decizia de examinare a unei posibilități de înfrățire a unor localități din Republica Moldova cu cele din Italia.

„Suntem aici pentru a afirma angajamentul nostru și sprijinirea noastră în aspirațiile europene a Republicii Moldova. Ne dorim să intensificăm eforturile guvernului în reformele dorite, care sunt importante nu doar în procesul de integrare europeană, dar și în aspectul economic și cel civil”, a afirmat secretarul de stat italian, Benedetto Della Vedova.