mamaplus

Accident la Ciocana: Doi copii au ajuns la spital după ce au fost loviți de o mașină proiectată pe trotuar

-
//
14.12.2021

Două minore au ajuns la spital după ce au fost lovite de o mașină proiectată pe trotuar în urma unui accident rutier produs în după-amiaza zilei de marți, 14 decembrie, în sectorul Ciocana al capitalei, pe bulevardul Mircea cel Bătrîn.

Informația a fost confirmată de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati. Potrivit sursei, este vorba despre o fetiță de 10 ani și o adolescentă în vârstă de 16 ani. 

Apelul la serviciul 112 a fost recepționat la ora 13:42.

Preliminar s-a stabilit că în accident au fost implicate trei automobile: unul de marcă Kia, condus de un șofer de 30 de ani, altul – Nisan, condus de un șofer de 38 de ani, iar cel din urmă fiind un Hyundai, la volanul căruia se afla o femeie de 39 de ani.

În urma impactului, mașina de marcă Kia a fost proiectată pe trotuar, unde a accidentat cele două minore. Potrivit Poliției, unul dintre automobilele implicate în accident aparține unei companii de taxi.

Minorele au fost transportate la Spitalul Clinic Municipal De Copii „Valentin Ignatenco”, pentru a primi îngrijiri medicale. Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului și care șofer se face vinovat.

mamaplus